12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală cu următorul conţinut: "Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie." 15. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că încheierea pronunţată în soluţionarea contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia este definitivă, fără a fi prevăzută vreo cale de atac împotriva acesteia. 17. Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită "în condiţiile legii" (în acest sens este
Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005). 18. Împrejurarea că împotriva încheierii instanţei, prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac. 19. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că instanţa europeană a stabilit că măsura sechestrului asigurător nu intră sub incidenţa prevederilor convenţionale menţionate. Aceasta vizează în principal garantarea executării unei eventuale creanţe ce va fi recunoscută în favoarea unor terţi lezaţi prin infracţiunea ce face obiectul judecăţii. De asemenea, Curtea a statuat că luarea măsurii asigurătorii luate de sine stătător nu avea niciun impact asupra cazierului reclamantului. În aceste circumstanţe, instanţa europeană a considerat că măsura nu poate fi privită ca o "acuzaţie în materie penală" adusă reclamantului în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie (Decizia privind admisibilitatea din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Dogmoch împotriva Germaniei). 20. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Curtea reţine că acestea obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală. În aceste condiţii, nefiind vorba despre o acuzaţie în materie penală, Curtea apreciază că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt incidente în cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: