formează un „fir roşu“ pe care
Legea nr. 115/1996 şi întregul cod de integritate nu îl au. Cetăţeanul caută într-o lege acest „fir roşu“, adică o conduită, ştie ce îl protejează şi observă că nu este corect tratat în faţa unei comisii care îi devine reclamant, judecătorul şi procurorul îi sunt părţi adverse, pentru că ei constată printr-o ordonanţă că averea lui este ilicită. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a întregii
Legi nr. 115/1996. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la natura juridică a comisiei de cercetare a averilor, arată că instanţa de contencios constituţional, prin numeroase decizii, a statuat că nu este organ jurisdicţional. Cât priveşte ordonanţa emisă de comisie se arată că, în situaţia în care se sesizează că averea a fost dobândită ilicit, aceasta este supusă controlului instanţei judecătoreşti, în fond la Curtea de Apel Bucureşti şi în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Referitor la alcătuirea comisiei, se susţine că în Constituţie nu există nicio restricţie în acest sens, iar votul se ia cu majoritate. În plus, magistraţii membri în comisie au obligaţia de a aplica legea cu imparţialitate, potrivit dispoziţiilor legale care le reglementează statutul. De asemenea, ordonanţa emisă de comisie este un act de sesizare a instanţei, însă nu este similară rechizitoriului. Se arată că atunci când este sesizată instanţa, părţile în acel dosar nu sunt comisia şi persoana cercetată, ci Agenţia Naţională de Integritate, persoana cercetată şi, potrivit legii, este obligatorie şi participarea procurorului. Totodată, faţă de critica din motivarea scrisă a excepţiei că
art. 17 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 este neconstituţional, întrucât încalcă
art. 972 din Codul de procedură civilă, se arată că susţinerile de neconstituţionalitate se formulează în raport de dispoziţiile
Constituţiei. În final, arată că există o jurisprudenţă a Curţii Constituţionale pe aspecte similare celor din acest dosar, la sesizarea autorului din prezenta cauză, respectiv
Decizia nr. 605 din 27 septembrie 2018 şi
Decizia nr. 388 din 4 iunie 2019. 5. În replică, doamna avocat Ana Diculescu-Şova afirmă că ordonanţa emisă de comisia de cercetare a averilor este un act de sesizare a instanţei, este o acţiune, aşadar, dacă Curtea Constituţională va admite că o acţiune în justiţie poate fi promovată de doi judecători şi un procuror împotriva unui cetăţean, atunci legea să rămână în forma în care este în prezent. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Sentinţa civilă nr. 1.260 din 19 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.113/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Şerban Alexandru Brădişteanu, într-o cauză având ca obiect anularea unei ordonanţe a Comisiei de cercetare a averilor, precum şi a actelor pregătitoare. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că
Legea nr. 115/1996 este neconstituţională în ansamblul său, întrucât: lipsa legitimităţii sale constituţionale este determinată, în primul rând, de abrogarea şi declararea neconstituţională, în proporţie mai mare de jumătate, a dispoziţiilor sale; scopul iniţial avut în vedere de legiuitor la momentul edictării acestor norme nu mai poate fi atins; niciunul dintre criteriile care fundamentează caracteristicile unei norme juridice, precum claritatea şi previzibilitatea nu este îndeplinit; instituţiile juridice şi cele propriu-zise, reglementate şi înfiinţate prin dispoziţiile
Legii nr. 115/1996 sunt lipsite de o definiţie legală şi de o reglementare clară şi stabilă din punct de vedere juridic - în discuţie sunt natura şi regimul juridic ale Comisiei, natura şi regimul juridic ale ordonanţelor pronunţate de Comisie, cu precădere, în speţă, ale Ordonanţei nr. 5/8.03.2017, incertitudinea privind existenţa sau inexistenţa unei căi de atac împotriva aşa-numitelor ordonanţe de confiscare etc.; echivocul din cuprinsul întregii
Legi nr. 115/1996 şi al
art. 18 din Legea nr. 176/2010 permite abuzuri de drept şi împiedică formularea unor apărări coerente şi complete, dând naştere unor interpretări ireconciliabile; planarea unei insecurităţi juridice de un asemenea nivel asupra întregii reglementări cuprinse în
Legea nr. 115/1996 atrage formularea prezentei sesizări, în vederea respectării garanţiilor conferite de către prevederile
Constituţiei privind respectarea dreptului la apărare, a accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiilor constituţionale de nevinovăţie, respectiv de liceitate a averii.