Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 3.425 din 18 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.541/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Jăniţa Ioniţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat, potrivit căruia hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă dreptul constituţional la informaţie şi dreptul convenţional la un recurs efectiv, fără a arăta în ce constă pretinsa contrarietate între textul de lege criticat şi dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, deoarece, analizând cererea de strămutare, instanţa de judecată nu se pronunţă asupra fondului procesului judiciar, ci asupra unei cereri lăsate la dispoziţia părţilor în privinţa invocării acesteia, potrivit cu dispoziţiile art. 37 şi ale art. 38 din Codul de procedură civilă din 1865. Mai mult, exercitarea unei căi de atac în această materie ar prelungi în mod nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea faptului că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens
Decizia Curţii Constituţionale nr. 79 din 8 februarie 2007. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă aceste din urmă prevederi legale, potrivit cărora: