Inapoi la Cautare

DECIZIE 642 /2016


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 19.01.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (19.01.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	

    Valer Dorneanu - preşedinte
    Marian Enache - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Livia Doina Stanciu - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Varga Attila - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Ecaterina Susana Roy Chowdhury în Dosarul nr. 1.430/119/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.647D/2015.

    2. La apelul nominal răspunde avocat Mădălina Berechet, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Având cuvântul, reprezentanta autoarei excepţiei solicită admiterea acesteia, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 374/2006 contravin, în principal, prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie. Totodată, susţine că art. 2 din Legea nr. 374/2006 este neconstituţional, deoarece, în primul rând, conferă Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor posibilitatea de a contesta titlul de proprietate emis chiar de această autoritate publică, invocându-şi astfel propria culpă. Or, proprietarul nu a fost de rea-credinţă, iar transferul culpei de la autoritatea publică la proprietar este un abuz, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la garantarea dreptului de proprietate. Totodată, susţine că, în ipoteza în care art. 2 din Legea nr. 374/2006 s-ar interpreta în sensul că ar viza şi subdobânditorii de bună-credinţă, se încalcă aceleaşi dispoziţii constituţionale. De asemenea arată că art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 374/2006 contravin dispoziţiilor art. 44 şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece suspendarea serviciului public cu specific silvic poate dura sine die (în speţă, durează de peste de 2 ani), ceea ce încalcă atributul de folosinţă al dreptului de proprietate. Depune extrase de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la formularea unor cereri de strămutare a cauzelor.

    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

    5. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.430/119/2014, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-6 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Excepţia a fost invocată de recurenta-reclamantă Ecaterina Susana Roy Chowdhury, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 49 din 26 ianuarie 2015 a Tribunalului Covasna prin care s-a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect atât anularea solicitării de suspendare a serviciului public cu specific silvic făcute de Comisia Judeţeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cât şi a deciziilor emise de I.T.R.S.V. (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov) prin care s-a dispus măsura suspendării acestui serviciu cu privire la suprafaţa de teren forestier pretins a se afla în proprietatea reclamantei.

    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, în primul rând, că acestea încalcă dispoziţiile art. 44, art. 136 alin. (5) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în măsura în care se interpretează că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune în mod legal în condiţiile în care dosarele având ca obiect acţiuni în constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate sunt suspendate în temeiul art. 413 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Cu privire la încălcarea art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie arată că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, s-ar ajunge la o suspendare sine die a serviciului silvic. Altfel spus, neconstituţionalitatea vizează ipoteza în care (i) dosarul având ca obiect constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate este suspendat pro causa ca depinzând de un alt dosar, în temeiul art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar, ulterior, (ii) serviciul public cu specific silvic este suspendat ca urmare a existenţei pe rol a dosarului având ca obiect constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate. Consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în condiţiile în care măsura de suspendare a serviciului public cu specific silvic se poate dispune ca urmare a existenţei pe rol a unor dosare suspendate, întrucât s-ar produce în fapt o suspendare sine die a serviciului public cu specific silvic. Suspendarea serviciului public cu specific silvic în atare condiţii va conduce la o extindere a cadrului legal neprevăzută de lege, prin care măsura de suspendare a serviciului public cu specific silvic - esenţialmente provizorie conform Legii nr. 374/2006 - ar deveni, în fapt, definitivă. Or, această interpretare este vădit contrară dispoziţiilor art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, instituindu-se o evidentă interferenţă în conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea nelimitată a folosinţei - jus utendi şi jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate. În esenţă, prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se dispune suspendarea prerogativelor dreptului de proprietate privată ca urmare a existenţei pe rol a unui dosar suspendat sine die, întrucât ar echivala cu o privare de proprietate, în lipsa unei cauze de utilitate publică şi fără acordarea de despăgubiri. Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind lipsite de claritate şi de previzibilitate, deoarece nu prevăd expressis verbis dacă măsura suspendării serviciului public cu specific silvic se aplică şi în ipoteza în care dosarul având ca obiect constatarea nulităţii actelor de reconstituire a dreptului de proprietate este suspendat. În acest sens invocă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 1.595 din 14 decembrie 2011 şi Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014), precum şi, în temeiul art. 11 şi art. 20 din Constituţie, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 52 şi 55, şi Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României, paragraful 32).

    7. În al doilea rând, autoarea excepţiei susţine că prevederile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 44, art. 11, art. 148 şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune şi asupra altor persoane titulare ale dreptului de proprietate decât cele pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Astfel, susţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd suspendarea serviciului public cu specific silvic numai în ceea ce priveşte destinatarul originar pe numele căruia au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Or, în măsura în care aceste dispoziţii legale ar fi interpretate ca fiind aplicabile şi persoanelor care au dobândit ulterior dreptul de proprietate de la titularii originari, consideră că este încălcat dreptul de proprietate al subdobânditorului, astfel cum este ocrotit de art. 44 din Constituţie. O astfel de interpretare este contrară şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în condiţiile în care Legea nr. 374/2006 prevede măsura de suspendare a serviciului public cu specific silvic numai pentru destinatarii originari pe numele cărora au fost emise actele de reconstituire. Or, este neconstituţională interpretarea conform căreia suspendarea serviciului silvic se poate extinde şi către persoana care a dobândit ulterior, cu bună-credinţă, dreptul de proprietate asupra fondului forestier. O asemenea măsură faţă de dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier nu este prevăzută de lege, astfel încât este contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie. Cu privire la încălcarea art. 11 şi art. 148 din Constituţie consideră că eventuala sancţionare a dobânditorilor subsecvenţi şi de bună-credinţă ai fondului forestier ar reprezenta o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, întrucât dobânditorii ulteriori nu sunt vizaţi de dispoziţiile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice constituie o garanţie a principiului securităţii juridice. Astfel, într-o bogată jurisprudenţă, Curtea de contencios al drepturilor omului a subliniat importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, inclusiv sub aspectul stabilităţii acesteia, instituind şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Decizia din 3 mai 2005, pronunţată în Cauza Dammann împotriva Elveţiei). Cât priveşte încălcarea art. 53 din Constituţie arată că dispoziţii asemănătoare se regăsesc şi în documentele internaţionale şi europene, precum art. 4 din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care permit derogarea statului de la obligaţiile asumate privind drepturile cetăţenilor numai în caz de război sau alt pericol public care ameninţă viaţa naţiunii şi numai în măsura în care situaţia o impune. În consecinţă, interpretarea textelor de lege criticate, conform căreia suspendarea serviciului silvic se poate extinde şi către persoane care au dobândit ulterior, cu bună-credinţă, dreptul de proprietate asupra fondului forestier, reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate, în vădită coliziune cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie.

    8. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006, autoarea excepţiei susţine că acestea încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier pot fi sancţionaţi contravenţional. Astfel, întrucât Legea nr. 374/2006 prevede că serviciul public cu specific silvic la nivel naţional se suspendă numai pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, consideră că este neconstituţională interpretarea conform căreia sancţiunile contravenţionale pentru nepredarea fondului forestier pot fi suportate de subdobânditorii ulteriori ai fondului forestier - şi anume persoanele care au dobândit fondul forestier de la proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Într-o atare situaţie ar fi încălcate atât dispoziţiile art. 1 alin. (5), cât şi cele ale art. 53 din Constituţie, deoarece ingerinţa nu este prevăzută de lege. Mutatis mutandis, o asemenea ingerinţă reprezintă, în realitate, o sancţiune penală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi întreaga jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului construită pe aceste dispoziţii convenţionale. În acest sens Curtea de la Strasbourg a statuat în identificarea noţiunii autonome de "acuzaţie penală" criteriile care stau la baza acestei calificări: (i) clasificarea faptei potrivit dreptului naţional, (ii) natura faptei incriminate şi (iii) natura şi gravitatea sancţiunii. Acest ultim criteriu are valoare determinantă în stabilirea aplicabilităţii directe a dreptului convenţional, chiar dacă, potrivit clasificării din dreptul intern sau potrivit naturii faptei incriminate, domeniul este unul extra-penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 septembrie 1999, pronunţată în Cauza Ozturk împotriva Germaniei, Hotărârea din 24 martie 2009, pronunţată în Cauza Dorota şi Zbigniew Nowak împotriva Poloniei, şi Decizia din 9 octombrie 2003, pronunţată în Cauza Szott - Medynska şi alţii împotriva Poloniei). Mai mult, în raport cu natura şi gravitatea sancţiunii, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, unele proceduri având caracter civil/administrativ conform normelor de drept naţional sunt asimilate unor proceduri penale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României). De asemenea, Curtea Constituţională a dat prevalenţă şi a confirmat cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012. A fortiori trebuie inclusă în noţiunea de "acuzaţie penală" şi sancţiunea instituită ca urmare a răspunderii contravenţionale reglementate de art. 5 din Legea nr. 374/2006, astfel că se impune constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate.

    9. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Legea fundamentală. Astfel, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, având latitudinea să instituie limitări rezonabile în valorificarea acestuia. Limitările aduse exerciţiului dreptului de folosinţă sunt în acord cu dispoziţiile art. 44 şi art. 136 din Constituţie. Aplicarea prevederilor legii criticate este obligatorie în situaţia formulării unor cereri de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor acte de reconstituire a dreptului de proprietate şi nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată şi nici altor drepturi şi libertăţi garantate de Constituţie. Acest drept este desfiinţat doar în situaţia admiterii acţiunii în constatare a nulităţii absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate. Prevederile legale criticate reglementează procedura suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Suspendarea acestui serviciu urmează a înceta la momentul clarificării situaţiei juridice a terenurilor forestiere în discuţie, nefiind o suspendare nelimitată în timp, iar pe perioada operării ei, paza acestor terenuri se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile fiind avansate de la bugetul de stat şi decontate de către proprietarii stabiliţi prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Prin urmare, durata suspendării serviciului silvic este în speţă determinată de soluţionarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.972/305/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, cauză care la rândul ei este suspendată până la soluţionarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 23.945/211/2014 de pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, nefiind deci o suspendare sine die, cum susţine autoarea excepţiei. Instanţa de judecată apreciază, totodată, că Legea nr. 374/2006 nu încalcă dispoziţiile Constituţiei, întrucât prin acest act normativ se dă eficienţă art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, în sensul că sunt lovite de nulitate absolută actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991. Aşa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 451 din 12 aprilie 2011, dispoziţiile Legii nr. 374/2006 nu produc o interferenţă în domeniul dreptului de proprietate privată cât timp aceste dispoziţii legale au ca finalitate oprirea tăierii abuzive a pădurilor, prin folosirea "mascată" a serviciilor silvice, servicii ce implică doar acţiuni premergătoare exploatării lemnului. Cât priveşte pretinsa lipsă de claritate a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, instanţa apreciază că aceasta este nemotivată, mai ales că suspendarea serviciului silvic astfel cum a fost dispusă de autoritatea anume competentă este însăşi expresia respectării prevederilor Legii nr. 374/2006. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006, instanţa reţine că aceste prevederi nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii, deoarece nu a fost aplicată vreo sancţiune contravenţională care să fi fost atacată cu plângere.

    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic