Examinând dispoziţiile
art. 132 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 sub aspectul constituţionalităţii în raport cu prevederile constituţionale invocate în prezenta cauză, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat asupra unor critici asemănătoare. În acest sens, este
Decizia nr. 294 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007, în care Curtea a reţinut că "raţiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate, ci şi la nivel de ramură şi la nivel naţional constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaţilor din întreaga ţară sau din unităţile care aparţin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile minimale." Cu acelaşi prilej au fost invocate şi cele statuate de instanţa de contencios constituţional prin
Decizia nr. 511 din 15 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, potrivit cărora "dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale". Prin aceeaşi decizie, însă, instanţa de contencios constituţional a arătat că "părţile, cu respectarea acestor obligaţii fireşti, au toată libertatea să negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare". Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dreptului de proprietate, Curtea reţine, în acord cu cele statuate în mod constant în jurisprudenţa sa, că exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile stabilite de legea organică. Astfel, prin
Decizia nr. 1.418 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, Curtea arăta că "în lumina acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat". Aşadar, raţiuni precum cele arătate mai sus, ţinând de necesitatea protecţiei salariaţilor, justifică instituirea unor limite ale exerciţiului dreptului de proprietate, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării dispoziţiilor Legii fundamentale. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Care" - S.A. din Târnăveni în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă. 2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 132 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Mureş - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent,