Inapoi la Cautare

DECIZIE 632 /2016


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 23.01.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (23.01.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC


	

    Valer Dorneanu - preşedinte
    Marian Enache - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Livia Doina Stanciu - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Varga Attila - judecător
    Marieta Safta - prim-magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu, în Dosarul nr. 39/J/2015, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 231D/2016.

    2. La apelul nominal răspunde reprezentantul părţii Elisabeta Mihaela Cotora, domnul avocat Alexandru Ţiclea. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Prim-magistratul-asistent referă că partea Inspecţia Judiciară a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Alexandru Ţiclea, care arată, mai întâi, că nu poate fi primit punctul de vedere în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, câtă vreme prevederile art. 134 alin. (2) din Constituţie stabilesc rolul de instanţă de judecată al Consiliului Superior al Magistraturii, chiar legea fundamentală atribuindu-i deci o astfel de competenţă. Cât priveşte textul de lege criticat, arată că este neconstituţional, încălcând prevederile art. 16, 21 şi 124 din Constituţie. Arată, în esenţă, că potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, termenul de cel mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită este prevăzut doar pentru exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi procurorilor de către Inspecţia Judiciară şi nu include perioada în care cauza este soluţionată de către Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. În aceste condiţii, pretinsa abatere disciplinară poate fi sancţionată oricând, fără să fie legiferat un termen de prescripţie. Astfel, judecătorii şi procurorii sunt discriminaţi faţă de alte categorii profesionale, în cazul cărora sunt statornicite termene ferme de prescripţie. Se invocă în acest sens jurisprudenţă a Curţii Constituţionale şi exemple din legislaţia referitoare la alte categorii profesionale, cu concluzia că răspunderea disciplinară a judecătorilor nu poate fi imprescriptibilă.

    5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate în principal ca inadmisibilă, întrucât Curtea nu a fost legal sesizată, şi în subsidiar ca neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

    6. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 39/J/2015, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia a fost ridicată din oficiu, într-o cauză având ca obiect acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, mai întâi, că prevederile criticate sunt în vigoare şi au legătură cu obiectul cauzei, iar instanţa de contencios constituţional nu a constatat anterior că dispoziţiile textului în discuţie sunt neconstituţionale.

    8. Referitor la condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, se arată că, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, numai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are statut constituţional, celelalte instanţe judecătoreşti urmând a fi stabilite prin lege. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, în art. 1 alin. (1), că puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, iar art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel, tribunalele specializate, instanţele militare şi judecătorii. Potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Instituţie a puterii judecătoreşti, Consiliul îşi îndeplineşte acest rol prin exercitarea atribuţiilor prevăzute în art. 134 din Legea fundamentală şi în art. 30-50 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Se apreciază că, în conformitate cu aceste dispoziţii, Consiliul Superior al Magistraturii exercită o funcţie executivă, dar în acelaşi timp şi o funcţie jurisdicţională. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. O prevedere similară există şi în art. 44 din Legea nr. 317/2004, iar în art. 49 alin. (7) din acelaşi act normativ se prevede că dispoziţiile acestei legi ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din lege, împotriva hotărârilor pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare, competenţa de soluţionare a recursului aparţinând Completului de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, în raport cu caracterul atribuţiilor pe care le îndeplineşte, Consiliul Superior al Magistraturii are o natură juridică diferită, fiind organ administrativ în interiorul puterii judecătoreşti şi organ jurisdicţional, atunci când îşi exercită funcţia jurisdicţională. Faptul că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu enumeră, în art. 2 alin. (2), şi Consiliul Superior al Magistraturii, nu îl exclude pe acesta din rândul instanţelor de judecată, cu atât mai mult cu cât statutul de instanţă de judecată este unul constituţional, prevăzut ca atare în Constituţie. Această concluzie se poate desprinde din faptul că, pe de o parte, alin. (1) al aceluiaşi articol, precum şi art. 126 alin. (1) din Constituţie lasă legiuitorului ordinar libertatea de a stabili şi alte instanţe judecătoreşti, iar, pe de altă parte, atât în art. 134 alin. (2) din Constituţie cât şi în art. 44 din Legea nr. 317/2004 se prevede că în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale. Din interpretarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, rezultă că legiuitorul constituant nu şia limitat competenţa de a institui şi o altă instanţă judecătorească decât cele prevăzute de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Cum însăşi Constituţia, în art. 134 alin. (2), defineşte Consiliul Superior al Magistraturii ca fiind instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, iar în art. 44 din Legea nr. 317/2004 se prevede că Secţia pentru judecători în materie disciplinară are rol de instanţă de judecată, se conchide în sensul că este îndeplinită şi această condiţie de admisibilitate. Interpretarea contrară ar conduce la o situaţie inadmisibilă, aceea a posibilităţii ridicării acestei excepţii în faţa instanţei de recurs, dar a imposibilităţii invocării ei în faza de judecată în faţa Secţiei, ca instanţă de judecată, fiind astfel afectat dreptul de acces la justiţie al părţilor, care ar fi nevoite să aştepte epuizarea acestei faze jurisdicţionale pentru a-şi face apărările considerate necesare. S-ar încălca astfel şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd dreptul oricărei persoane la un proces echitabil. Referitor la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în sensul respingerii ca inadmisibile a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa secţiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii (deciziile nr. 391/2007, nr. 788/2007, nr. 514/2007), se apreciază că instanţa constituţională îşi poate reconsidera soluţia, în sensul constatării admisibilităţii excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa Consiliului, ca instanţă de judecată. Se invocă, de asemenea, Decizia nr. 126/2011, în care s-a statuat asupra rolului Consiliului Superior al Magistraturii de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.

    9. Pe fondul cauzei, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că singura dispoziţie din Legea nr. 317/2004 referitoare la termenele de prescripţie aplicabile în materia răspunderii disciplinare este cea prevăzută de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2016, care nu prevede însă şi un termen de prescripţie a răspunderii disciplinare sau a aplicării sancţiunii disciplinare. Din interpretarea literală a dispoziţiilor menţionate nu rezultă că termenul de 2 ani se referă şi la prescripţia răspunderii disciplinare a magistraţilor. Reglementarea unui asemenea termen nu rezultă nici din interpretarea sistematică a normei în discuţie, prin raportare la reglementarea în ansamblu a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Nefiind prevăzut un alt termen în care să poată interveni aplicarea sancţiunii disciplinare faţă de magistraţi, aplicarea sancţiunii poate interveni oricând, ceea ce echivalează cu o imprescriptibilitate a răspunderii disciplinare a magistraţilor, pretinsa abatere disciplinară putând fi sancţionată indiferent de durata de timp care a trecut de la săvârşirea abaterii. Se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 71/1999 şi nr. 743/2011, precum şi Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, arătându-se că normele criticate nu îndeplinesc cerinţele de calitate, precizie şi claritate, în sensul acestei jurisprudenţe. Astfel, cu privire la principiul previzibilităţii, se arată că edictarea unor norme referitoare la termenele exercitării acţiunii disciplinare trebuie să includă şi un termen de prescripţie al aplicării sancţiunii, în caz contrar norma fiind lipsită de predictibilitate. Totodată, fără existenţa unui termen de prescripţie a răspunderii disciplinare a magistraţilor, nu se poate vorbi despre un proces previzibil ca durată, fiind încălcate astfel prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil.

    10. Se mai susţine că magistraţii sunt discriminaţi faţă de alte categorii profesionale în cazul în care sunt statornicite termene ferme de prescripţie, calculate între două momente: primul, de la data în care începe să curgă termenul - data săvârşirii abaterii; ultimul, final, până la care se calculează termenul de prescripţie - data aplicării sancţiunii. Esenţa principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii constă în aplicarea unui tratament echivalent unor situaţii identice, diferenţierile fiind admise doar în prezenţa unor temeiuri obiective. Raportând acest principiu la modalitatea în care a fost formulat art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se poate observa că, în fapt, inexistenţa unui termen de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară a judecătorilor echivalează, practic, cu imprescriptibilitatea răspunderii. Corelativ, situaţia diferă în cazul persoanelor ce se supun jurisdicţiei muncii sau normelor din statutul funcţionarilor publici, care prevăd termene clare înlăuntrul cărora poate fi aplicată o sancţiune disciplinară. În lipsa oricăror fundamente obiective, se creează un tratament discriminatoriu pentru magistraţi, sancţiunea disciplinară putându-li-se aplica oricând, în timp ce pentru personalul salarial, de drept comun, aceasta poate fi dispusă doar în anumite termene, respectiv "în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei", iar pentru funcţionarii publici "sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare". În concret, prin aplicarea art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma sa actuală, se ajunge la situaţia inechitabilă şi vădit discriminatorie în care, pentru un magistrat, o sancţiune disciplinară poate fi aplicată oricând după săvârşirea presupusei abateri disciplinare (dacă restul termenelor ce vizează procedura disciplinară sunt respectate), pe când pentru un salariat ori un funcţionar public sunt reglementate juridic termene maxime înlăuntrul cărora poate fi aplicată o astfel de sancţiune. Tratamentul juridic diferenţiat, lipsit de fundament obiectiv, afectează în mod evident drepturile persoanelor care fac parte din corpul magistraţilor, fiind înfrânt principiul constituţional suveran al egalităţii persoanelor în faţa legii. În consecinţă, nu se poate vorbi despre caracterul echitabil al procedurii disciplinare, în condiţiile în care nu există un termen maxim până la care să se poată aplica unui magistrat o sancţiune disciplinară. Se subliniază şi faptul că, în considerarea dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, care nu prevede un termen în care să poată fi aplicată sancţiunea unui magistrat, Secţia a respins excepţia prescripţiei răspunderii disciplinare a pârâţilor.

    11. Faţă de cele arătate, precum şi faţă de deciziile Curţii Constituţionale nr. 71/1999, nr. 743/2011, nr. 107/1995, nr. 136/2004 şi nr. 348/2014, în care Curtea Constituţională a constatat că este necesar să fie instituit un termen de aplicare a sancţiunii disciplinare corelat cu data săvârşirii abaterii, astfel de termene existând şi pentru fapte care atrag răspunderi mai grave şi că, în situaţia în care nu ar exista un termen de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare, aceasta ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii disciplinare, consecinţă inacceptabilă şi absurdă, din perspectiva principiilor generale ale răspunderii juridice. Se conchide în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care voinţa legiuitorului este interpretată în sensul că răspunderea disciplinară a magistraţilor este imprescriptibilă. Faptul că acţiunea disciplinară poate fi exercitată doar în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei nu este de natură să acopere viciul de reglementare, având în vedere că în situaţia în care ar fi respectat acest termen de 2 ani pentru exercitarea acţiunii disciplinare, aplicarea sancţiunii ar putea fi amânată oricât, magistratul fiind împiedicat să obţină clarificarea situaţiei sale.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic