Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 5 din Codul penal şi la
art. 13 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 4 şi
art. 5 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 12 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Alexandru Enache în Dosarul nr. 5.956/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 219D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 4. După închiderea dezbaterilor se prezintă personal domnul Alexandru Enache. Preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Susţine că, deşi suntem în prezenţa a două legi penale mai favorabile, spre deosebire de
art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi de art. 6 din Codul penal, dispoziţiile art. 5 din Codul penal prevede aplicarea nelimitată a legii penale mai favorabile. Astfel, deşi sunt două situaţii identice, dispoziţiile de lege criticate nu permit aplicarea unui tratament identic, cei condamnaţi definitiv nebeneficiind de acelaşi tratament ca şi cei ale căror procese sunt în curs de judecată la data apariţiei noii reglementări. În continuare, face referire la
Deciziile Curţii Constituţionale nr. 86/2003, nr.
89/2003 şi nr.
573/2011, precum şi la dispoziţiile
Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că stabilirea legii penale mai favorabile în cazurile judecate definitiv urmează criterii diferite faţă de aplicarea aceleiaşi legi proceselor în curs de judecată la data apariţiei noii reglementări. 6. Având cuvântul în replică, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu principiile fundamentale prevăzute de art. 15 alin. (2) şi de art. 16 din Constituţie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 21 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.956/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 5 din Codul penal şi la
art. 13 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 4 şi
art. 5 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 12 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Alexandru Enache cu ocazia soluţionării unei cereri de modificare a pedepsei. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, spre deosebire de dispoziţiile art. 5 din Codul penal, care permit o aplicare necondiţionată a legii penale mai favorabile, dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal condiţionează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul inculpatului condamnat prin hotărâre penală definitivă de existenţa unei pedepse al cărei cuantum să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită. În raport cu acest mecanism, se impune concluzia că, în condiţii de identitate sub aspectul vinovăţiei penale, ne aflăm în prezenţa unor pedepse principale având un cuantum diferit, această diferenţă sancţionatorie nereflectând corect caracterul retributiv al justiţiei penale. Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt neconstituţionale în măsura în care acestea nu permit reducerea procentuală a pedepsei definitive în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală mai favorabilă. Un argument în plus îl constituie şi reglementarea existentă la
art. 13 din Legea nr. 187/2012. 9. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi
art. 5 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 12 din acelaşi act normativ, susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece determină o aplicare diferită a legii penale mai favorabile condiţionată de intervenţia unei hotărâri penale de condamnare devenite definitivă. În fapt, prin textul criticat este anulată aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul în care această aplicare trebuie realizată faţă de pedepsele stabilite prin hotărâre penală definitivă. În aceste condiţii nu se mai poate susţine respectarea de către legiuitor a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a aplicării legii penale mai favorabile, ci se operează o discriminare între persoane cu privire la care, deşi se reţine identitatea sub aspectul vinovăţiei penale, în final pedepsele sunt diferite, exclusiv în raport cu un eveniment exterior. 10. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 6 din Codul penal nu instituie vreo discriminare între persoanele condamnate aflate în executarea unor pedepse privative de libertate aplicate prin hotărâri definitive, în contextul în care toate beneficiază de reducerea pedepsei atunci când cuantumul acesteia se situează peste maximul prevăzut de legea mai favorabilă. Situaţia condamnaţilor nu poate fi asimilată cu cea a persoanelor aflate în curs de judecată (inculpaţi), în acest caz aplicarea legii penale mai favorabile urmând a fi făcută cu prilejul deliberării şi apoi a individualizării sancţiunii de către judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei pe parcursul căreia au intervenit una sau mai multe legi penale, în ipoteza în care urmează să pronunţe o soluţie de condamnare. 11. Împrejurarea că dispoziţiile
art. 4 din Legea nr. 187/2012 prevăd imposibilitatea reducerii pedepsei aplicate de instanţă, atunci când aceasta nu depăşeşte maximul special prevăzut în Codul penal actual, nu poate fi considerată a aduce atingere textelor constituţionale invocate, ci reprezintă o garanţie a respectării puterii de lucru judecat. Cele arătate cu privire la textele menţionate sunt valabile şi în cazul dispoziţiilor art. 5 şi
art. 12 din Legea nr. 187/2012.