Inapoi la Cautare

DECIZIE 605 /2016


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 20.01.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (20.01.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC


	

    Valer Dorneanu - preşedinte
    Marian Enache - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Livia Doina Stanciu - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Varga Attila - judecător
    Andreea Costin - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ruslan Culinca în Dosarul nr. 1.065/286/2014 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.697D/2015.

    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că textul legal criticat nu afectează termenul de depunere a cererii de apel. Raţiunea impusă de legiuitor ca cererea depusă prin fax şi e-mail să fie făcută în timpul orelor de program este tocmai pentru a primi dată certă în aceeaşi zi în care a fost înaintată către instanţă. Mai arată că, în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia nr. 1.281 din 29 septembrie 2011, Curtea a statuat că momentul de la care începe să curgă termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedură.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

    4. Prin Decizia nr. 1.435/ca din 22 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.065/286/2014, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ruslan Culinca într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe a Judecătoriei Răducăneni prin care a fost admisă excepţia tardivităţii formulării plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că limitarea în timp a depunerii actului procedural, în timpul programului de lucru, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 şi art. 21. În acest sens arată că în ipoteza depunerii la instanţă a unui act procedural, prin mijloace de comunicare precum fax sau e-mail, termenul expiră la data încheierii programului de lucru al instanţei, în timp ce pentru persoanele aflate în situaţii identice care depun respectivul act prin scrisoare recomandată în alt loc, termenul expiră mai târziu.

    6. Se susţine că se încalcă accesul liber la justiţie prin condiţionarea trimiterii prin fax ori prin e-mail a actelor procedurale doar în timpul programului de lucru al instanţei. Apreciază că această condiţionare nu este una proporţională cu scopul urmărit, în condiţiile în care prin art. 183 din Codul de procedură civilă nu se impune aceeaşi condiţie pentru actele procedurale trimise prin poştă ori curierat.

    7. Prin urmare, consideră că nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului, dispoziţiile legale criticate consacrând un dezechilibru între cele două interese concurente.

    8. Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Prin prevederile legale criticate nu este afectat termenul de declarare a apelului, deoarece există posibilitatea depunerii actului procedural la poştă sau prin curier rapid şi după încheierea orelor de program ale instanţei. Raţiunea impusă de legiuitor, ca cererea transmisă prin fax sau e-mail să fie în timpul orelor de program, este tocmai ca actul de procedură să primească dată certă în aceeaşi zi în care a fost înaintat către instanţă.

    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

    11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic