Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. 5 din Codul de procedură penală, referitoare la recuzarea care priveşte întreaga instanţă. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor
art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 106 judecători în funcţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că neindicarea concretă, în cuprinsul cererii de recuzare care priveşte întreaga instanţă, a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător atrage respingerea cererii ca nefondată. SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. 5 din Codul de procedură penală, referitoare la cererea de recuzare care priveşte întreaga instanţă. Astfel, unele instanţe au respins ca inadmisibilă cererea de recuzare privind întreaga instanţă dacă aceasta nu cuprinde indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător, considerând că o atare cerere nu întruneşte condiţiile de formă instituite prin art. 52 alin. 5 din Codul de procedură penală, iar alte instanţe au respins astfel de cereri, cu motivarea că nu se încadrează în dispoziţiile legale. În fine, alte instanţe, apreciind că inadmisibilitatea constituie o sancţiune procedurală îndreptată împotriva unui act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, au respins ca nefondată o asemenea cerere. Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii. Într-adevăr, potrivit art. 52 alin. 5 din Codul de procedură penală, "abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător". Din această prevedere a legii rezultă că nu poate fi admisă decât cererea de recuzare în care se face referire la cazul de incompatibilitate în care se află fiecare judecător al instanţei recuzate în întregime, iar nu doar o parte dintre aceştia. Tot astfel, pentru ca o astfel de cerere să poată fi considerată întemeiată, este necesar să se confirme, în cazul fiecărui judecător, incompatibilitatea care se invocă.