Dosar nr. 30/2007 Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor
art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 256 şi 257 din Codul penal, referitor la problema dacă bunurile ce au făcut obiectul infracţiunii se restituie persoanelor care le-au dat în cazul în care denunţă fapta anterior sesizării organului de urmărire penală, precum şi cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal, atunci când mituitorul se denunţă, iar fapta este încadrată conform
Legii nr. 78/2000. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor
art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 93 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând să fie admis în sensul de a se stabili că dispoziţiile
art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, referitoare la nepedepsirea făptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii, sunt aplicabile numai în cazul infracţiunii prevăzute la
art. 6^1 din Legea nr. 78/2000, nefiind incidente şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 256 din Codul penal şi, respectiv, la art. 257 din acelaşi cod şi nici în cazul altor infracţiuni prevăzute de
Legea nr. 78/2000. Totodată, a solicitat să se mai decidă că operarea dispoziţiilor art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal este limitată la cazul infracţiunii de dare de mită, prevăzută la art. 255 din Codul penal. SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: În legătură cu aplicarea dispoziţiilor
art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, referitoare la nepedepsirea făptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii, s-a constatat că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar. Astfel, unele instanţe au considerat că dispoziţiile
art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 se aplică şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 256 şi 257 din Codul penal. Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că dispoziţiile
art. 6^1 din Legea nr. 78/2000, de nepedepsire şi, respectiv, de restituire a banilor, valorilor sau a oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii, sunt aplicabile numai în cazul infracţiunii prevăzute în acest text de lege, iar nu şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 256 şi 257 din Codul penal sau al celorlalte infracţiuni la care se referă
Legea nr. 78/2000. Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii. Potrivit
art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, introdus în această lege prin
art. I pct. 3 din Legea nr. 161/2003, "promisiunea, oferirea sau darea de bani, de bunuri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani".