┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 28 alin. (10) şi ale
art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Liviu I. Popescu în Dosarul nr. 1.197/86/2017 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.943D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note de şedinţă prin care solicită, în esenţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv
deciziile nr. 784 din 29 noiembrie 2018 şi
nr. 244 din 16 aprilie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 6 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.197/86/2017, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 28 alin. (10) şi ale
art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Liviu I. Popescu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui apel formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins acţiunea civilă de asigurări sociale. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât ele deschid clar calea unei diferenţe de tratament între cei pensionaţi anterior intrării în vigoare a legii
Legii nr. 223/2015 şi cei care s-au pensionat sau se pensionează după intrarea în vigoare a acesteia, din cauza faptului că cei din a doua categorie pot alege şi prevederile
Legii nr. 263/2010 pentru a fi pensionaţi, iar cei din prima categorie care au deja punctajele calculate pe baza
Legii nr. 119/2010, nu au posibilitatea să aleagă între dispoziţiile celor două legi, cu toate că legea din 2010 i-ar avantaja pe mulţi dintre ei.