- a dispus că instituţiile şi autorităţile publice au obligaţia să îşi modifice structurile funcţionale, astfel încât numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice care are în aparatul propriu/de specialitate şi personal contractual ori, după caz, numai personal contractual să fie de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate; - a prevăzut transformarea posturilor de conducere desfiinţate în posturi de execuţie corespunzătoare studiilor şi condiţiilor de vechime avute; - a modificat structura stabilită anterior a serviciilor publice deconcentrate; - a prevăzut ca ocuparea posturilor vacante prin concurs/examen să se facă numai după obţinerea avizului favorabil al Guvernului, prin notă iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, după caz, şi Ministerul Finanţelor Publice, pe baza solicitărilor justificate ale ordonatorilor principali de credite, cu condiţia încadrării în plafonul cheltuielilor de personal şi al cheltuielilor de personal aprobate; - a prevăzut aprobarea anuală de către Guvern a numărului maxim de posturi care se pot înfiinţa şi ocupa, suplimentar faţă de cele deja existente. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate arată că măsuri similare au fost adoptate prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, care au fost constatate ca fiind contrare
art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, respectiv
Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. În continuare, se consideră că sunt aplicabile mutatis mutandis în cauza de faţă considerentele care au stat la baza celor două decizii anterior menţionate; în acest sens, se arată, pe de o parte, că aprobarea prin lege a ordonanţei de urgenţă nu este de natură să acopere viciile de neconstituţionalitate extrinsecă ale acesteia, iar, pe de altă parte, că prin soluţia legislativă aleasă se afectează grav activitatea mai multor instituţii ale statului, contrar art. 115 alin. (6) din Constituţie. Acest text constituţional prevede că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, această sintagmă vizează structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea şi categoria de acte juridice pe care instituţia respectivă le adoptă. În consecinţă, se constată că Guvernul, prin ordonanţa de urgenţă criticată, a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea "competenţa constituţională materială", încălcându-se astfel art. 115 alin. (6) din Constituţie; în aceste condiţii, legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă nu poate fi decât tot neconstituţională. În fine, se arată că
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, asemenea celorlalte două constatate ca fiind neconstituţionale, exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal al instituţiilor fundamentale ale statului. III. În conformitate cu dispoziţiile
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 2/14 din 6 ianuarie 2014, punctul său de vedere, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că Legea de aprobare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 reglementează "măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi, precum şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor". Aceste măsuri nu afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, întrucât nu au suprimat niciun element al acestora, astfel încât ele nu antrenează consecinţe negative în acest domeniu. De altfel, consecinţele acestora sunt numai pozitive, constând în "eficientizarea actului administrativ, ajustarea şi reaşezarea structurilor funcţionale de o manieră flexibilă, care să permită îndeplinirea cu eficienţă a atribuţiilor instituţionale prin măsuri privind numărul de posturi aprobate autorităţilor şi instituţiilor publice, măsuri la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale menite să asigure condiţii minime privind funcţionalitatea acestora, precum şi eliminarea presiunilor asupra cheltuielilor bugetului consolidat". În fine, se arată că din analiza
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 şi a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 se observă că acestea nu conţin nici aceleaşi reglementări şi nici aceleaşi soluţii legislative ca şi cele cuprinse în
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, astfel încât nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a
deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/8.148/2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 287 din 21 ianuarie 2014, punctul său de vedere, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că adoptarea actului normativ a avut în vedere două considerente generale, şi anume: - stabilirea unui număr minimal de posturi, pe fiecare categorie de unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, număr de posturi care să permită funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale;