10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că pentru exercitarea căii de atac a revizuirii este necesară cunoaşterea motivelor hotărârii judecătoreşti atacate pentru a stabili dacă există o încălcare a autorităţii de lucru judecat la nivel de considerente, astfel încât termenul de exercitare a revizuirii nu poate fi stabilit în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii atacate, ci în raport cu data comunicării acestei hotărâri. Apreciază, astfel, că, reglementând un termen de exercitare a căii de atac extraordinare a revizuirii, care curge de la pronunţarea hotărârii, sunt încălcate cerinţele de claritate ale normei juridice, având în vedere că dispoziţiile
art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu sunt corelate cu cele ale
art. 430 alin. (1) şi
(2) din acelaşi act normativ, care consacră autoritatea de lucru judecat. 11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.854D/2019, apreciază că reglementarea criticată din
Codul de procedură civilă nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât condiţionarea valorificării unui drept de exercitarea sa în interiorul unui termen procedural nu reprezintă o negare sau o restrângere a accesului liber la justiţie ori a dreptului la apărare, ci are menirea de a asigura cadrul legal în vederea exercitării de către părţile interesate a dreptului de a se adresa instanţei de judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Instanţa de judecată apreciază că instituirea unei anumite limitări, prin reglementarea unui termen de exercitare a cererii de revizuire, care curge de la rămânerea definitivă a hotărârii atacate, iar nu de la comunicarea acesteia, nu este de natură să afecteze dreptul părţii de a se adresa justiţiei şi nici dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a asigurării dreptului la soluţionarea cauzei cu celeritate şi într-un termen rezonabil, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a revizuirii. Chiar în situaţia în care partea interesată s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a lua cunoştinţă de existenţa unui caz de revizuire şi de a promova calea de atac extraordinară în termenul prevăzut de lege, această situaţie nu este tranşată prin intermediul examinării conformităţii textului de lege cu
Constituţia, existând alt remediu procedural pus la dispoziţia părţii interesate, respectiv cererea de repunere în termenul de exercitare a cererii de revizuire. Prin urmare, textul de lege criticat, referitor la calcularea termenului de formulare a cererii de revizuire începând cu data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, nu este contrar dispoziţiilor
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care ataşează autoritatea de lucru judecat atât dispozitivului, cât şi considerentelor hotărârii judecătoreşti, concursul dintre prevederile
art. 511 alin. (1) pct. 8 şi cele ale a
rt. 430 din Codul de procedură civilă urmând să fie examinat prin intermediul mecanismelor prevăzute de
Codul de procedură civilă. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.870D/2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa reţine, pe de o parte, că instituirea unor termene procesuale serveşte unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, astfel că nu poate avea semnificaţia unei restrângeri nepermise a accesului la justiţie. Pe de altă parte, încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice nu poate să rezulte decât din măsurile dispuse prin dispozitivul hotărârilor, astfel că exercitarea revizuirii pentru acest motiv este posibilă chiar în condiţiile în care nu sunt cunoscute încă motivele pe care s-a întemeiat hotărârea pretins potrivnică. Împrejurarea că normele legale procedurale recunosc autoritatea de lucru judecat şi considerentelor unei hotărâri nu este de natură să conducă la o altă concluzie în condiţiile în care un astfel de efect nu funcţionează decât în ceea ce priveşte acele considerente care sprijină dispozitivul, iar acestea nu pot fi decât în concordanţă cu dispozitivul. Instanţa învederează, totodată, că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă în sensul celor arătate anterior, astfel cum rezultă, de exemplu, din
Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 sau
Decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018. 13. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie