CURTEA,având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 15 mai 2013, pronunţatã în Dosarul nr. 1.208/283/2012, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilã şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice. Excepţia a fost ridicatã de Victor-Gabriel Sandu, prin reprezentant legal Niculeţ Sandu, cu ocazia soluţionãrii recursului împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsã plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare a unei contravenţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 încalcã prevederile constituţionale privind neretroactivitatea legii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovãţie, dreptul la apãrare, limitele libertãţii de exprimare, dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi folosirea cãilor de atac, precum şi prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 10 referitor la dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. Considerã cã lipsa unui recurs efectiv împotriva hotãrârii pronunţate de judecãtorie în materia plângerii contravenţionale, având ca obiect o contravenţie prevãzutã de
Legea nr. 61/1991, contravine drepturilor fundamentale menţionate, astfel cum, de altfel, Curtea Constituţionalã a reţinut deja, pentru o situaţie similarã, prin Decizia nr. 500/2012, prin care a fost admisã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilã şi de contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul aratã cã, prin
Decizia nr. 174 din 28 martie 2013, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 31 mai 2013, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat cã dispoziţiile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt neconstituţionale, astfel cã prezenta excepţie de neconstituţionalitate a rãmas fãrã obiect. Avocatul Poporului aratã, de asemenea, cã, prin
Decizia nr. 174 din 28 martie 2013, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat cã dispoziţiile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt neconstituţionale. Or, potrivit
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale", astfel cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 a devenit inadmisibilã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011. Dispoziţiile
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 se regãseau iniţial la art. 9 alin. (2) din lege, în forma în care aceasta a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, fiind introduse prin
art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Ulterior,
Legea nr. 61/1991 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011, în temeiul
art. II din Legea nr. 153/2010 pentru modificarea
Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2010, dându-se textelor o nouã numãrãtoare, astfel cã art. 9 alin. (2) a devenit art. 8 alin. (2), care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Textul de lege criticat are urmãtorul cuprins: "Hotãrârea judecãtoreascã prin care judecãtoria soluţioneazã plângerea este definitivã şi irevocabilã." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovãţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 30 alin. (6) şi (7) cu privire la limitele libertãţii de exprimare, ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea cãilor de atac, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 10 referitor la dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.