Inapoi la Cautare

DECIZIE 514 /2013


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 09.02.2023, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (09.02.2023) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

                               CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:

    Prin Încheierea din 9 aprilie 2013, pronunţatã în Dosarul nr. 31.135/197/2012, Judecãtoria Braşov - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.

    Excepţia a fost ridicatã, din oficiu, de instanţa de judecatã cu ocazia soluţionãrii plângerii împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmãririi penale.

    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecatã susţine cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã încalcã atât prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, cât şi prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, aratã cã, prin Decizia nr. XV/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, interpretând dispoziţiile art. 278 alin. 3 şi ale art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sub aspectul naturii juridice a termenelor, a stabilit cã acestea sunt termene de decãdere. Aşa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenul stabilit de art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã duce la decãderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depãşirea termenului prevãzut de lege, astfel încât calea de atac declaratã în aceste condiţii devine tardivã. Instanţa apreciazã însã cã aceastã interpretare a art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, care este obligatorie, contravine principiului liberului acces la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care, în asigurarea accesului la justiţie, impune ca legea sã fie accesibilã şi previzibilã. Or, în cazul art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, instanţa considerã cã nu este îndeplinitã condiţia previzibilitãţii, astfel cum este analizatã în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu care, pentru ca legea sã satisfacã cerinţa de previzibilitate, ea trebuie sã precizeze cu suficientã claritate întinderea şi modalitãţile de exercitare a puterii de apreciere a autoritãţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmãrit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvatã împotriva arbitrarului [a se vedea în acest sens Cauza Olsson împotriva Suediei (nr. 1), Hotãrârea din 24 martie 1988, citatã în Cauza Sissanis împotriva României, Hotãrârea din 25 ianuarie 2007]. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a arãtat cã nu se poate considera drept "lege" decât o normã enunţatã cu suficientã precizie pentru a permite cetãţeanului sã îşi controleze conduita. Astfel, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, acesta trebuie sã fie capabil sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã faţã de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezultă dintr-o anumitã faptã (Cauza Sissanis împotriva României, Cauza Rotaru împotriva României).

    Instanţa de judecatã aratã cã în privinţa art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã existã mai multe elemente care nu sunt cunoscute petentului şi care nu ţin de conduita sa, situaţie în care aplicarea acestui text de lege poate duce în practicã la lipsirea lui de posibilitatea analizãrii plângerii de instanţa de judecatã. Astfel, conform art. 277 din Codul de procedurã penalã, termenul de 20 de zile, în care ar trebui soluţionatã plângerea de cãtre procurorul ierarhic superior şi la care face trimitere art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, curge de la primirea plângerii. Or, în cele mai multe situaţii, petenţii formuleazã plângerile prin poştã, astfel cã nu au cunoştinţã la ce datã sunt înregistrate efectiv la parchet şi deci de la ce datã începe sã curgã termenul de 20 de zile, existând o multitudine de factori care ar putea afecta circuitul corespondenţei şi intervalul de timp estimat de petent ca suficient pentru livrarea acesteia. Mai mult, existã posibilitatea îndreptãrii greşite a plângerii, situaţie în care, conform art. 278^1 alin. 13 din Codul de procedurã penalã, plângerea se trimite, pe cale administrativã, organului judiciar competent. Termenul legal curge şi în aceastã situaţie de la data la care plângerea este înregistratã la procurorul ierarhic superior, termen necunoscut petentului. Chiar şi în mãsura în care petentul ar cunoaşte data înregistrãrii plângerii, acesta trebuie sã aştepte soluţionarea acesteia de cãtre procurorul ierarhic superior, care trebuie realizatã, conform art. 277 din Codul de procedurã penalã, în termen de 20 de zile. Acest termen este însã pentru procurorul ierarhic superior unul de recomandare, astfel cã plângerea poate sã fie sau sã nu fie soluţionatã în acest termen. În aceastã situaţie, petentul îşi vede condiţionatã conduita sa de cea imprevizibilã a unei alte persoane care are posibilitatea de a soluţiona plângerea în termenul legal sau nu, conduitã în legãturã cu care nu deţine niciun fel de informaţii, ajungându-se ca, în situaţia în care acesta se bazeazã cu bunã-credinţã pe faptul cã procurorul ierarhic superior va soluţiona plângerea în termenul legal, sã fie sancţionat pentru acest lucru. De asemenea, chiar şi în situaţia în care procurorul ierarhic superior ar respecta termenul prevãzut de lege, intervalul de timp pânã la recepţionarea soluţiei, care se comunicã întotdeauna prin poştã, ar putea sã-l determine pe acesta sã creadã cã a fost depãşit termenul de 20 de zile, astfel cã în multe situaţii singura posibilitate de a evita decãderea din dreptul de a formula plângere la instanţa de judecatã este de a adresa o astfel de plângere în 40 de zile de la data expedierii plângerii sale cãtre procurorul ierarhic superior pentru a avea certitudinea respectãrii termenelor legale. Într-o asemenea situaţie însã, dacã procurorul ierarhic superior admite plângerea şi infirmã soluţia de netrimitere în judecatã, în conformitate cu art. 192 alin. 2 din Codul de procedurã penalã petentul ar putea fi obligat la plata cheltuielilor judiciare. Instanţa considerã cã nu este rezonabil a cere unei persoane sã se intereseze, dupã expedierea plângerii, cu privire la data înregistrãrii acesteia la procurorul ierarhic superior, pentru ca apoi sã calculeze 20 de zile şi, din nou, sã verifice la parchet dacã procurorul ierarhic superior a soluţionat plângerea şi dacã a fost expediatã pentru a-i fi comunicatã, fiind, de altfel, îndoielnic ca toţi petenţii ar obţine astfel de informaţii. Având în vedere acestea, instanţa considerã cã art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, interpretat prin coroborare şi cu art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, nu exprimã cu claritate condiţiile în care o persoanã se poate adresa instanţei, în multe situaţii ajungându-se, inclusiv prin aplicarea interpretãrii oferite acestui text de lege prin Decizia nr. XV/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus amintite, la decãderea acesteia din dreptul de a formula plângere şi, pe cale de consecinţã, la lipsirea acesteia de un real acces la justiţie. Instanţa mai aratã cã este elocvent faptul cã în speţã plângerea a fost formulatã de o instituţie publicã prin consilier juridic şi care, totuşi, nu a putut sã îşi adapteze conduita cerinţelor legale. Aceastã imprevizibilitate în interpretarea legii a fost, de altfel, sesizatã de legiuitor, care, în proiectul noului Cod de procedurã penalã, a prevãzut la art. 340 cã: "(1) Persoana a cãrei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmãrirea penalã, dispusã prin ordonanţã sau rechizitoriu, a fost respinsã conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecãtorul de camerã preliminarã de la instanţa cãreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sã judece cauza în primã instanţã. (2) Dacã plângerea nu a fost rezolvatã în termenul prevãzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând dupã împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionatã plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicãrii modului de rezolvare." O astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã este imposibilã în prezent, datã fiind decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus amintitã, care ar rãmâne fãrã efect în mãsura în care s-ar accepta posibilitatea petentului de a sesiza instanţa fie în termenul recomandat de art. 278^1 alin. 2, fie în cel prevãzut de art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. Faţã de toate acestea, instanţa apreciazã cã reglementarea actualã cuprinsã în art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã duce, în fapt, la lipsirea persoanelor de posibilitatea de a obţine analizarea de cãtre instanţã a plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecatã, afectând în substanţã dreptul de acces la instanţã, cu încãlcarea prevederilor art. 21 din Constituţie.

    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã recunoaşte oricãrei persoane vãtãmate prin soluţia de netrimitere în judecatã dispusã de procuror dreptul de a se adresa instanţei, solicitând verificarea legalitãţii şi temeiniciei acestei soluţii. Dreptul de a sesiza instanţa este condiţionat în exercitarea sa de epuizarea unei cãi de atac în cadrul ierarhiei Ministerului Public, prin formularea unei plângeri la prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, la procurorul ierarhic superior. De asemenea, el este supus unui termen procedural de decãdere, ce curge fie de la data comunicãrii rezoluţiei prim-procurorului sau, dupã caz, a procurorului ierarhic superior, când acesta soluţioneazã plângerea înãuntrul termenului de 20 de zile prevãzut de art. 277 din Codul de procedurã penalã [art. 278^1 alin. 1], fie de la expirarea acestui din urmã termen, când procurorul nu respectã termenul de soluţionare a plângerii [art. 278^1 alin. 2]. Dispoziţiile de lege criticate dau posibilitatea persoanei vãtãmate sã se adreseze instanţei chiar dacã nu a primit o soluţie din partea procurorului superior ierarhic, într-un termen ce poate fi determinat obiectiv prin raportare la momentul înregistrãrii plângerii adresate acestuia. Totodatã, face trimitere la Decizia nr. 718/2012, prin care Curtea Constituţionalã a reţinut cã nu poate fi primitã teza potrivit cãreia justiţiabilul nu poate cunoaşte momentul din care începe sã curgã termenul de decãdere instituit de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, întrucât tocmai în alineatul 2 a statuat univoc acest lucru. Instanţa de contencios constituţional a subliniat cã, prin reglementarea contestatã, s-a urmãrit, printre altele, sã nu se tergiverseze în mod nejustificat soluţionarea unei cauze penale, aşa încât o eventualã nerespectare a dispoziţiilor legale de cãtre procuror sã nu se transforme într-o sancţiune pentru justiţiabil, care, într-o atare situaţie, este obligat sã aştepte sine die o comunicare din partea celui obligat sã rezolve plângerea sa.

    Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, deoarece aduc atingere prevederilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, prin Decizia nr. XV/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, interpretând dispoziţiile art. 278 alin. 3 şi ale art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sub aspectul naturii juridice a termenelor, a stabilit cã acestea sunt termene de decãdere. Aşa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenul stabilit de art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã duce la decãderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depãşirea termenului prevãzut de lege, astfel încât calea de atac declaratã în aceste condiţii devine tardivã. Avocatul Poporului considerã cã discuţiile determinate de sancţiunea aplicabilã în cazul nerespectãrii termenelor în mare mãsurã au fost generate şi de reglementarea existentã, care nu cuprinde elemente clare de referinţã pentru calcularea acestora. Astfel, prevederile de lege criticate nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, pentru ca o persoanã sã îşi poatã conforma conduita, astfel încât sã evite consecinţele nerespectãrii lor, criterii ce constituie tot atâtea garanţii ale dreptului oricãrui cetãţean la un proces echitabil. Aratã cã, prin hotãrârea pronunţatã în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, în 2007, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a amintit cã însemnãtatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare mãsurã de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperã, precum şi de numãrul şi calitatea destinatarilor sãi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesatã sã fie nevoitã sã recurgã la o bunã consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil, în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumitã acţiune. Considerã cã termenul prevãzut de textul de lege criticat este imprevizibil, întrucât depinde de factori externi, independenţi de voinţa petentului, care nu i se pot imputa. De regulã, persoana care a transmis prin poştã plângerea împotriva soluţiei procurorului, dupã primirea comunicãrii, nu are posibilitatea sã cunoascã data la care a fost înregistratã la parchet pentru a calcula momentul de la care începe sã curgã termenul în care trebuie sã se adreseze instanţei de judecatã. Acesta este şi motivul pentru care, în cazul nerezolvãrii plângerii în cele 20 de zile şi, implicit, al necomunicãrii soluţiei, pierde termenul de introducere a plângerii la instanţã. În acest context, în cazul valorificãrii unui drept procesual într-o anumitã perioadã de timp, curgerea termenului este pusã, de regulã, în legãturã cu luarea la cunoştinţã sau cu data comunicãrii într-o anumitã formã a actului care urmeazã a fi contestat [de exemplu, termenul de apel curge de la pronunţare sau de la comunicare, dupã caz]. În cazul în care procurorul ierarhic competent nu a soluţionat plângerea transmisã prin poştã în termenul stabilit de lege, este încãlcat dreptul persoanei de a avea acces liber la justiţie, prin faptul cã, necunoscând data de la care începe sã curgã termenul pentru a formula plângere la instanţa de judecatã, pierde dreptul de a se adresa acesteia.

    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:

    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având urmãtorul cuprins: "În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevãzut în art. 277, termenul prevãzut în alin. 1 curge de la data expirãrii termenului iniţial de 20 de zile."

    În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.

<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic