Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Ion Tiucă - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale
art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Sibac" - S.A. din Sighişoara în Dosarul nr. 4.669/2005 al Tribunalului Mureş. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 671D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Transtex" - S.R.L. din Sighişoara în Dosarul nr. 5.251/2005 al Tribunalului Mureş. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.