pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, precum şi angajatorii ai căror angajaţi au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile
art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au beneficiat de prevederile
art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, în perioada stării de urgenţă sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare." IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 15. Recurenta-reclamantă A. - S.A. şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că beneficiul reglementat de
art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 se acordă pentru oricare 3 luni pe întreaga perioadă a stării de alertă, nu numai în intervalul de 3 luni consecutive (iunie-august 2020), deoarece ordonanţa de urgenţă nu cuprinde o prevedere expresă în acest sens, având în vedere principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus şi principiul potrivit căruia normele de drept se interpretează în sensul de a produce efecte şi de a atinge scopul pentru care actul normativ a fost adoptat. 16. Intimata-pârâtă AJOFM şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că textul
art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 stabileşte cu suficientă claritate că beneficiul pe care îl reglementează se aplică „începând cu data de 1 iunie 2020 (...) pentru o perioadă de trei luni“, astfel că se acordă pentru un interval de 3 luni consecutive de la data respectivă, iar nu pentru oricare 3 luni ale anului 2020, aşa cum rezultă din preambulul ordonanţei de urgenţă, iar, în cazul în care ar fi intenţionat acordarea beneficiului pentru oricare lună, dar pentru maximum 3 luni, din perioada stării de alertă, legiuitorul ar fi reglementat expres în acest sens. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a adresat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 17. Instanţa de trimitere a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de
art. 519 din Codul de procedură civilă. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 18. Instanţa de trimitere şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că perioada de 3 luni menţionată în cuprinsul
art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 reprezintă o perioadă clar determinată, continuă, care începe să curgă la 1 iunie 2020 şi cuprinde lunile iunie, iulie şi august 2020, pentru următoarele argumente: (i) interpretarea dispoziţiilor menţionate este susţinută de motivele care au determinat adoptarea actului normativ; (ii) unul dintre motivele care au determinat adoptarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 este reprezentat de încetarea, la 31 mai 2020, a aplicabilităţii măsurilor adoptate în perioada stării de urgenţă şi de alertă în scopul diminuării efectelor negative ale situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 asupra pieţei muncii; (iii) în vederea continuităţii măsurilor adoptate anterior, au fost prevăzute măsurile reglementate prin
art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie