3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea; [...]"". Curtea constată că
art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 modifică şi completează dispoziţiile de lege criticate prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată şi completată prin
art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (1^1). Potrivit
art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării. Or, Curtea observă că dispoziţiile
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin
art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două soluţii legislative distincte, şi anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (soluţie legislativă preluată şi de dispoziţiile modificatoare), iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (soluţie legislativă introdusă prin dispoziţiile modificatoare). Întrucât în cauza de faţă autorul excepţiei de neconstituţionalitate, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, critică soluţia legislativă de acordare a despăgubirilor [soluţie cuprinsă şi de dispoziţiile
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de către acesta îl constituie, aşadar, numai dispoziţiile
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziţii care, în prezent, au următorul cuprins: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: [...]".
Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 are următorul cuprins: "Dispoziţiile
Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă." Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare" şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, în timp ce autorul excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi
art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 apreciază că acestea aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (1) şi (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 115 alin. (1), (4) şi (6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele ale art. I pct. 1 şi
art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al
Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, prin
Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi
art. II din Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstituţionale în raport cu criticile formulate. Totodată, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale. Or, potrivit
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".