Augustin Zegrean - preşedinte Valer Dorneanu - judecător Toni Greblă - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Daniel Marius Morar - judecător Mona-Maria Pivniceru - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor "
art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în ceea ce priveşte teza privitoare la numirea curatorului special în baza art. 167 din Codul de procedură civilă", excepţie ridicată din oficiu de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă în Dosarul nr. 21.474/3/2013 al acestei instanţe. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 59D/2014. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că Societatea Comercială "RomTelecom" - S.A. a depus la dosar un înscris prin care solicită a se lua act de faptul că, începând cu data de 5 septembrie 2014, societatea şi-a schimbat denumirea în Telekom Romania Communications - S.A. Totodată, aduce la cunoştinţă că, în Dosarul nr. 21.474/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a dispus închiderea procedurii de insolvenţă împotriva societăţii debitoare Elite Destinations - S.R.L.