Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul pãrţii prezente, care expune situaţia de fapt şi solicitã admiterea excepţiei. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, fãcând trimitere la jurisprudenţa în aceastã materie a Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Decizia penalã nr. 755 din 25 iunie 2013, pronunţatã în Dosarul nr. 653/239/2013, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Bogdan Minea într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unui recurs promovat împotriva unei sentinţe penale de respingere a unei plângeri formulate împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmãririi penale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, prin rãmânerea definitivã a hotãrârii pronunţate de judecãtorie în soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmãririi penale, ca urmare a modificãrii
art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã prin Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, sunt încãlcate prevederile constituţionale şi cele convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Se aratã cã inadmisibilitatea recursului goleşte, practic, de conţinut principiul exercitãrii cãilor de atac şi încalcã, în consecinţã, dispoziţiile referitoare la înfãptuirea justiţiei şi la folosirea cãilor de atac reglementate la art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentalã, contravenind, totodatã, dispoziţiilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apãrare. Se susţine cã este încãlcat, în acest fel, şi principiul asigurãrii dublului grad de jurisdicţie în materie penalã, prevãzut la art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, fiind încãlcate, totodatã, şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) cu privire la statul român. Se face trimitere la considerentele
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012, arãtându-se cã acestea sunt aplicabile şi prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, care instituie o reglementare similarã. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã necontravenind prevederilor constituţionale şi celor convenţionale invocate de autorul excepţiei. Se aratã cã textele criticate nu restrâng dreptul pãrţii interesate de a se adresa instanţei, de a formula apãrãri şi de a se prevala de toate garanţiile specifice asigurãrii dreptului la un proces echitabil. Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se susţine cã prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã asigurã accesul liber la justiţie, dând persoanei vãtãmate dreptul de a formula plângere în faţa unei instanţe de judecatã împotriva soluţiei de netrimitere în judecatã pronunţate de cãtre organele de urmãrire penalã. Se aratã cã principiul dublului grad de jurisdicţie este aplicabil numai în cauzele penale şi numai în prezenţa raporturilor penale de conflict, or, în cazul plângerii formulate conform dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, obiectul judecãţii îl constituie legalitatea şi temeinicia actului de netrimitere în judecatã, şi nu fondul cauzei penale. Se susţine, de asemenea, cã textele criticate oferã pãrţilor cauzelor penale egalitate de tratament din punctul de vedere al mijloacelor procedurale puse la dispoziţie pentru realizarea pretenţiilor sau pentru exercitarea drepturilor, fiind asigurat, astfel, caracterul echitabil al procedurii de judecatã. Se aratã, totodatã, cã prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã nu îngrãdesc nici dreptul la apãrare, prevãzut la art. 24 din Legea fundamentalã, întrucât acest drept se circumscrie, în fiecare caz în parte, cadrului procesual legal, neobligând legiuitorul sã asigure dublul grad de jurisdicţie indiferent de natura şi obiectul cauzelor. Se subliniazã faptul cã reglementarea cãilor de atac este, conform dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, atributul exclusiv al legiuitorului. Avocatul Poporului susţine cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã textele criticate nu încalcã dreptul la un proces echitabil, consacrat la art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, întrucât nu înlãturã dreptul pãrţilor de a beneficia de garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, judecat de o instanţã independentã şi imparţialã, a cãrei competenţã este stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil. Se susţine cã eliminarea recursului împotriva sentinţei de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã este justificatã de caracterul special al procedurii instituite prin art. 278^1 din Codul de procedurã penalã şi are ca scop asigurarea celeritãţii procesului penal. Se aratã, de asemenea, cã atât competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã, cât şi exercitarea cãilor de atac sunt prevãzute prin lege, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se susţine, totodatã, cã dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitoare la asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penalã nu sunt aplicabile, întrucât textele criticate reglementeazã procedura de judecatã a plângerilor formulate împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecatã, nefiind vizat fondul cauzelor penale. Se mai aratã cã nu sunt aplicabile în cauzã nici prevederile art. 13 din Convenţie, dreptul la un recurs efectiv neconfundându-se cu dreptul la exercitarea unei cãi de atac împotriva unei hotãrâri judecãtoreşti. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile pãrţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul cuprins: "Hotãrârea judecãtorului pronunţatã potrivit alin. 8 este definitivã."