Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât modalitatea de stabilire a sancţiunilor revine legiuitorului. Mai aratã cã, în virtutea prevederilor
art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, devine incidentã
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. CURTEA,având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Decizia civilã nr. 705/R/2013 din 20 mai 2013, pronunţatã în Dosarul nr. 5.604/189/2012, Tribunalul Vaslui - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Andrei Spanache într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsã cererea de anulare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul executãrii lucrãrilor de construcţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textul de lege criticat creeazã un regim discriminatoriu pentru contravenienţii care intrã sub incidenţa
Legii nr. 50/1991 în raport cu toate celelalte categorii de contravenienţi, cãrora li se poate aplica sancţiunea avertismentului. Tribunalul Vaslui - Secţia civilã considerã cã pentru anumite lucrãri de construcţii de mici dimensiuni, realizate fãrã autorizaţie de construire, dar care nu afecteazã structura de rezistenţã, ar trebui sã se poatã dispune aplicarea sancţiunii "avertisment", iar sancţiunea amenzii ar trebui aplicatã doar pentru lucrãri de mare anvergurã. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând, în esenţã, cã în considerarea gravitãţii faptelor de nerespectare a regimului juridic al construcţiilor, inclusiv sub aspectul unor posibile consecinţe ireversibile în cazul acestor fapte, legiuitorul a apreciat ca fiind insuficientã aplicarea avertismentului ca sancţiune principalã. Menţioneazã cã, prin textul de lege criticat, nu se aduce atingere principiului fundamental al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor şi nici vreunui alt drept fundamental. Avocatul Poporului opineazã în sensul cã nu poate fi reţinutã critica prin raportare la principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, întrucât textul de lege criticat dã expresie acestui principiu, prin asigurarea unui tratament juridic identic tuturor persoanelor care se aflã în ipoteza normei, respectiv persoanelor care sãvârşesc contravenţii la regimul autorizãrii construcţiilor. În argumentarea acestui punct de vedere, aratã cã persoanele care intenţioneazã sã edifice sau sã desfiinţeze o construcţie au o obligaţie unicã şi egalã de a obţine autorizaţia conform
Legii nr. 50/1991, iar în cazul încãlcãrii acestei obligaţii, vor suporta sancţiunile legale (amenda contravenţionalã) şi dispunerea unor mãsuri complementare (oprirea executãrii lucrãrilor şi, dupã caz, luarea mãsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrãrilor executate fãrã autorizaţie) fãrã nicio discriminare, aşa cum dispune art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Apreciazã cã, în aceste condiţii, soluţia legislativã privind imposibilitatea aplicãrii sancţiunii avertisment pentru contravenţiile sãvârşite sub imperiul
Legii nr. 50/1991 este justificatã de importanţa valorilor sociale ocrotite prin legea menţionatã şi de necesitatea protejãrii interesului general pe care urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi securitatea şi siguranţa în construcţii îl reprezintã. Activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice naturã trebuie sã se supunã rigorilor legii, iar stabilirea unei amenzi contravenţionale, fãrã posibilitatea aplicãrii sancţiunii avertisment, este consecinţa nerespectãrii de cãtre constructor a prevederilor imperative ale legii privitoare la autorizãrile necesare edificãrii imobilului respectiv. Ca atare, considerã cã sancţiunea avertismentului în materia edificãrii fãrã autorizaţie a construcţiilor nu este oportunã, având în vedere gradul ridicat de pericol social pe care îl reprezintã sãvârşirea unei asemenea fapte, aspect demonstrat de chiar cuantumul amenzilor şi mãsurilor luate ca urmare a aplicãrii sancţiunii contravenţionale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile
art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, introduse prin
Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 decembrie 2008, aprobatã cu modificãri şi completãri prin
Legea nr. 261/2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009. Textul criticat are urmãtorul conţinut: "În condiţiile prezentei legi nu se aplicã sancţiunea avertisment." Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultã cã autorul acesteia îşi raporteazã critica la prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, care consacrã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice.