Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Ion Tiucă - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marcela Dumitru în Dosarul nr. 28.624/2/2005 (3.146/2005), de Eugen Pop în Dosarul nr. 30.731/2/2005 (3.559/2005), de Irina Alexandra Cerchez, Adrian Doru Cerchez, Costin Cerchez şi Corina Dragne (fostă Cerchez) în Dosarul nr. 28.876/2/2005 (3.197/2005), de Ilie Adrian Ionel în Dosarul nr. 28.362/2/2005 (3.090/2005) şi de către Maria Păun, Ilie Păun, Larisa Andronic, Tamara Seraia şi Victor Dombrovschi în Dosarul nr. 25.970/2/2005 (2.685/2005) ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, de Rostaş Culiţă în Dosarul nr. 16.975/2005 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, de Romulus Petrescu în Dosarul nr. 8.766/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă, precum şi de către Dumitru Alexe în Dosarul nr. 1.452/C/2005, de Elena Mocanu şi Mariţa Andronic în Dosarul nr. 1.462/C/2005 şi, respectiv, de către Costica Boncan în Dosarul nr. 1.954/2005 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă. La apelul nominal se prezintă personal Costica Boncan şi Irina Alexandra Cerchez, Ilie Adrian Ionel, personal şi asistat de avocat Daniel Măcărescu, Maria Păun, Ilie Păun, Larisa Andronic şi Tamara Seraia, personal şi asistaţi de avocat Valentin Lupu, precum şi Victor Dombrovschi, reprezentat prin acelaşi avocat. De asemenea, se prezintă partea Tasiea Chebac, reprezentată prin mandatar Dan Eremia. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent arată că partea Toma Bujor a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi, de asemenea, partea Adrian Codrat Zană a depus note scrise în susţinerea excepţiei, solicitând judecarea în lipsă. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 232D/2006, nr. 236D/2006, nr. 248D/2006, nr. 249D/2006, nr. 254D/2006, nr. 255D/2006, nr. 261D/2006, nr. 263D/2006, nr. 264D/2006 şi nr. 265D/2006.