, vizând nivelul de trai, autoarea excepţiei apreciază că dreptul său la pensie, dar şi al întregului personal didactic de predare aflat în situaţie similară, este încălcat, statul român realizând o economie pecuniară prin neplata pensiei autoarei excepţiei, alături de salariul persoanei ce ocupă postul din învăţământul preuniversitar. 10. Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că dreptul la pensie este un drept social economic fundamental, ce conţine atât aspecte civile de drept privat, dar şi aspecte de drept public. Derogarea printr-o normă specială, respectiv
art. 284 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, de la normele legislaţiei în materia pensiilor trebuie să respecte, deopotrivă, interesele publice, ale stabilităţii şi continuităţii în sistemul de învăţământ, precum şi interesele private ale personalului didactic ce împlineşte vârsta de pensionare în timpul anului şcolar. 11. Dreptul la pensie, atât în sistemul public, cât şi în cel privat, derivă din convenţia de prestaţii sociale ce ia în considerare faptul că o persoană ce a împlinit o anumită vârstă (stabilită de legiuitor şi în raport cu specificul profesiei ori a condiţiilor de muncă) este considerată a nu mai fi aptă de muncă, dar şi faptul că o persoană ajunsă la vârsta respectivă are dreptul la a primi prestaţia socială cuvenită (pensia) fără a mai presta munca. 12. Vârsta standard de pensionare este una generală, pentru toţi cetăţenii, şi derogarea prevăzută la
art. 284 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 apare ca introducând un element aleatoriu şi variabil în stabilirea vârstei de pensionare a cadrelor didactice. 13. Prin aplicarea normei criticate, fără trecerea prin filtrul constituţional, se ajunge la introducerea pe cale normativă a unor diferenţe între situaţia cadrelor didactice care împlinesc vârsta standard de pensionare în perioada anului şcolar (acestea trebuie să aştepte finalul anului şcolar în curs) şi cele care împlinesc această vârstă pe perioada vacanţei de vară, care sunt pensionabile imediat. 14. Pentru aceste motive, instanţa apreciază că dispoziţiile
art. 284 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că instituie o obligaţie (şi nu un drept de opţiune) pentru cadrele didactice de a presta activitate şi după împlinirea vârstei de pensionare intervenite în timpul anului şcolar. 15. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Acesta arată că reclamanta nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, fiind mai degrabă nemulţumită de soluţia legislativă în materia pensionării personalului didactic. Asemenea critici privesc, pe de o parte, modul de interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii legale, iar, pe de altă parte, soluţia legislativă prin prisma a ceea ce nu cuprinde. Însă, completarea dispoziţiilor legale ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului, iar interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparţine instanţelor judecătoreşti. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale
art. 1 alin. (2)