Ioan Vida - preşedinte    Nicolae Cochinescu - judecător    Aspazia Cojocaru - judecător    Kozsokar Gabor - judecător    Acsinte Gaspar - judecător    Petre Ninosu - judecător    Ion Predescu - judecător    Şerban Viorel Stănoiu - judecător    Mihaela Cîrstea - procuror    Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 16 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere şi organizarea timpului de muncă al lucrătorilor mobili în transportul rutier de mărfuri şi persoane, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Antares Transport" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 50/2006 al Judecătoriei Chişineu Criş.    La apelul nominal se prezintă partea Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. din Arad, prin consilier juridic Delia Durbaca. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.    Cauza este în stare de judecată.    Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că obligaţia a cărei nerespectare atrage sancţiunea prevăzută de textul de lege criticat este prevăzută la
art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2002 care reglementează obligaţiile întreprinderilor care efectuează transport rutier public sau în cont propriu. În plus, arată că între operatorul de transport şi conducătorul auto există un raport de prepuşenie. Astfel, dacă operatorul de transport suferă pagube cauzate de conducătorul auto, el se poate întoarce împotriva acestuia din urmă pentru recuperarea pagubelor.