Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Marinela Mincă - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. I pct. 185 şi 186 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicată de Iacob Oniga în Dosarul nr. 18/81/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi asistat de apărătorul ales din cadrul Baroului Vâlcea. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Apărătorul ales al autorului excepţiei arată că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece dreptul la apărare este suprimat prin imposibilitatea părţii interesate de a promova o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti date cu încălcarea legii. Autorul excepţiei susţine concluziile apărătorului său. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece procedura de judecată este atributul legiuitorului. De asemenea, este asigurat accesul la două grade de jurisdicţie, dreptul la apărare fiind pe deplin garantat.