5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de extindere a controlului dispoziţiilor legale criticate în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin
Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011, deoarece acest neajuns ar fi putut fi remediat prin exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale. De altfel, instanţa de contencios constituţional este ţinută de limitele sesizării astfel cum au fost stabilite prin încheierea instanţei de drept comun. 6. Pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece autorul excepţiei face o confuzie între obligaţia procurorului de a apăra un drept şi ipoteza în care acesta pronunţă o soluţie de netrimitere în judecată. Acţiunea penală este diferită de acţiunea civilă şi în ipoteza în care procurorul sesizează instanţa o face pentru că are indicii cu privire la plăsmuirea unui act. Pe de altă parte, în cadrul unui proces echitabil, judecătorul decide dacă procurorul are dreptate sau nu, părţile interesate fiind introduse în cauză. În sfârşit, cu privire la dispoziţiile legale criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin
Decizia nr. 147 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 14 mai 2013, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 12 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.622/118/2012, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 teza a patra şi art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Fin.Co.Ge.Ro SpA din Italia într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece posibilitatea procurorului de a exercita acţiunea civilă nu este justificată de un interes de ordine publică, câtă vreme înscrisul rezultat din fals nu mai poate produce efecte decât pe plan civil, autorul faptei nemaiputând fi sancţionat penal. De asemenea, actele subsecvente încheiate în baza înscrisului falsificat au de suferit şi astfel este afectat şi dreptul de proprietate al părţilor ce au fost de bună-credinţă. 9. În subsidiar, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate pot fi considerate constituţionale numai în măsura în care dreptul procurorului este limitat temporal, pentru că, în caz contrar, "dreptul de proprietate al unor persoane de bună-credinţă ce au intrat într-un raport juridic cu un înscris fals poate fi afectat şi peste 500 de ani de la naşterea dreptului respectiv". De aceea, mai apreciază autorul excepţiei, este afectat şi principiul securităţii raporturilor juridice civile. 10. Dincolo de aceste susţineri, autorul excepţiei mai arată că, în situaţia în care s-ar aprecia că trebuie recunoscută calitatea activă a Ministerului Public de a introduce o acţiune civilă fără limitare temporală, atunci aceasta ar trebui să aibă caracterul unei posibilităţi şi nicidecum al unei obligaţii, aşa cum a interpretat textul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin
Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011. 11. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 228 alin. 6 teza a patra cu denumirea marginală Începerea urmăririi penale şi art. 245 alin. 1 lit. c^1) cu denumirea marginală Dispoziţii complimentare ordonanţei, ambele din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul conţinut: