, cu modificările ulterioare, care prevăd majorarea în două etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, faţă de statuările din
Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, trebuie interpretate în sensul că majorările din datele de 1 iunie 2012 şi 1 decembrie 2012 (de 8% şi 7,4%) se aplică la un cuantum al indemnizaţiei de bază/salariilor de bază care include premiul anual sub forma unui procent de 8,33%? În cazul în care răspunsul este afirmativ, rezultă că prin acordarea majorărilor prevăzute de
art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 nu s-a realizat pe deplin scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv recuperarea totală a diminuării de 25% prevăzute de
Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că în patrimoniul reclamantei există în continuare un drept de creanţă, scadent lunar şi nerecuperat?“. II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept menţionate 2. Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la 16 decembrie 2015, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora la plata diferenţei de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25%, calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2011, diferenţă de salariu ce va trebui plătită începând cu 1 decembrie 2012 şi în continuare, proporţional cu perioada lucrată, precum şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale de la data scadenţei 1 decembrie 2012 şi până la data plăţii efective. 3. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele aspecte: 4. În anul 2010 i-a fost diminuat salariul brut lunar, inclusiv sporurile/indemnizaţiile care făceau parte din acesta, cu 25% conform
art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare (
Legea nr. 118/2010). 5. Ulterior, prin mai multe dispoziţii legislative s-a hotărât majorarea salariului brut lunar cu 15% şi includerea în această majorare a premiului anual aferent anului 2010, pentru ca în anul 2012, prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare (
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012), să se hotărască acoperirea integrală a diminuării de 25% aplicate în luna iulie 2010. 6. Deşi a beneficiat de aceste prevederi, în realitate, reclamanta a primit un salariu diminuat, în fapt, neacoperinduse integral reducerea de 25%. 7. În acest moment, reclamanta are o diferenţă la salariu neplătită, care, deşi este egală cu procentul aferent premiului anual, ea nu reprezintă procentul aferent acestui premiu anual, ci reprezintă un procent aferent acoperirii diminuării de 25%. 8. În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile
art. 253 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (
Codul muncii),
art. 1 din Legea nr. 118/2010,
art. 1