Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Simona Ricu - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent-şef Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Liviu Schiopca în dosarele nr. 3.992/202/2006 şi nr. 4.008/202/2006 ale Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 186D/2008 şi nr. 187D/2008, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.