7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că în legislaţia internă nu se regăsesc dispoziţii referitoare la eventuala verificare periodică, din oficiu, a detenţiei persoanei în privinţa căreia s-a dispus în mod definitiv extrădarea şi care se află în aşteptarea predării, după cum nu se instituie normativ nici limite maxime ale detenţiei sale în această situaţie. 8. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 1.835D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că procedura penală împotriva autorului excepţiei de neconstituţionalitate se situează pe tărâmul cooperării judiciare internaţionale, procedură guvernată de
Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, precum şi de
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, ca lege specială ce reglementează întreaga cooperare judiciară internaţională în materie penală, care se completează cu dispoziţiile
Codului de procedură penală. Susţine că sunt formulate critici care au în vedere normele de tehnică legislativă, dar şi care ţin de politica penală a statului, în sensul ca procedura extrădării să fie reglementată de
Codul de procedură penală, aspect ce nu este posibil şi nici adecvat, având în vedere specificitatea şi esenţa cooperării judiciare internaţionale. 10. Totodată, având în vedere că în cadrul acestei proceduri nu se judecă infracţiunea care formează obiectul urmăririi penale, ci se soluţionează o cerere de cooperare judiciară internaţională ce prezintă caracterul special al procedurii prevăzute de
titlul II din Legea nr. 302/2004, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat şi controlul judiciar cu privire la soluţia dispusă. 11. În ceea ce priveşte noţiunea de „arestare provizorie în vederea extrădării“, apreciază că aceasta reprezintă o noţiune unică în felul său, originală, ce are un caracter unic, aparte, deosebit, special (potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române). Deşi autorii excepţiei apreciază că aceasta este o noţiune sui-generis, Guvernul arată că, la origine, sui-generis era un termen specializat, utilizat în dreptul roman pentru a califica o situaţie juridică a cărei singularitate făcea imposibilă încadrarea într-o categorie deja existentă, necesitând crearea unor texte specifice. Or, extrădarea şi conceptele aferente acestei instituţii, inclusiv arestarea provizorie în vederea extrădării, nu sunt noţiuni sui-generis, ci sunt reglementate de multă vreme, în toate sistemele de drept, nefiind vorba de o instituţie singulară, ce nu ar putea fi încadrată într-o categorie deja existentă. 12. Susţine că nu este vorba de o măsură preventivă care ar trebui să se regăsească în categoria celor prevăzute de
Codul de procedură penală în capitolul referitor la măsurile preventive, deoarece raţiunea legiuitorului a fost diferită, fiind vorba de măsuri preventive ce pot fi luate în cursul executării unor cereri de cooperare judiciară internaţională, care se emit şi se execută în baza tratatelor, convenţiilor internaţionale şi/sau multilaterale, fie că au vocaţie universală sau regională (de pildă,
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Palermo, 2000;
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, Mérida, 2003;
Convenţia europeană de extrădare, Paris, 1957), fie că au vocaţie interstatală (de pildă,
tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind extrădarea din 2007, amintit mai sus), ale căror dispoziţii se completează, în conformitate cu rolul normelor de completare, în legea specială de cooperare judiciară internaţională în materie penală. Raţiunea legiuitorului român, similară cu cea a legiuitorului din alte state (membre sau terţe), a fost aceea de a evita situaţiile în care executarea unor asemenea cereri ar deveni imposibilă din cauza diferenţelor legislative existente în sistemele de drept ale statelor. 13. În continuare, susţine că modalitatea în care a fost reglementată instituţia extrădării în legislaţia română este una exclusiv judiciară, fiind gândită de către legiuitor pentru a fi soluţionată cu celeritate, fără a se intra pe fondul cauzei, cu stipularea unor termene clare care să determine predarea întrun timp cât mai scurt a persoanei pentru care s-a dispus extrădarea. De altfel, aceasta este şi raţiunea legiuitorului european, care prin numeroase acte normative (de regulă, secundare) a afirmat necesitatea simplificării procedurilor şi a soluţionării cu celeritate a cererilor de cooperare judiciare, altminteri s-ar goli de conţinut însăşi noţiunea esenţială a cooperării judiciare internaţionale. 14. În această manieră, legiuitorul român a respectat dispoziţiile
art. 82 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, care prevede că Uniunea are dreptul de a adopta directive prin care să se instituie reguli minime privind drepturile indivizilor în procedurile penale. Totodată, a fost menţionată şi Rezoluţia Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind o foaie de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (ce face parte din Programul Stockholm), toate actele fiind transpuse în dreptul intern şi, astfel, fiind aplicabile şi instituţiei extrădării. 15. Arată că speţa dedusă instanţei de contencios constituţional este unică şi atipică, deoarece predarea persoanei nu a putut avea loc imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare din pricina contextului pandemic, fiind dificil de organizat transportul de către autorităţile din Statele Unite ale Americii. Unicitatea acestei speţe este dată şi de faptul că ulterior deciziei favorabile extrădării, în faza de executare efectivă a hotărârii prin care s-a dispus extrădarea, când deja se stabilise data predării către autorităţile americane, petentul a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului aplicarea unei măsuri provizorii; în acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a solicitat autorităţilor române să nu dispună extrădarea domnului Marius Lazăr către Statele Unite ale Americii pe toată perioada procedurii în faţa instanţei europene. O astfel de situaţie este fără precedent, atât în ceea ce priveşte cazuistica în materia extrădării între România şi Statele Unite ale Americii, cât şi între România şi orice alt stat terţ sau membru al Consiliului Europei.