Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul dispoziţiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 131 D/2006 la Dosarul nr. 130 D/2006, care este primul înregistrat. Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierile din 10 ianuarie 2006 şi din 7 decembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 653/CAF/2005 şi nr. 2.929/2005, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 185 alin. (3^1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Dunga Com" - S.R.L. din Brăila şi de Societatea Comercială "Quasar" - S.R.L. din Botoşani în cauze având ca obiect acţiuni în anulare a unor decizii prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile
art. 185 alin. (3^1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (11), ale art. 45 şi ale art. 53. În acest sens arată că "prin reglementarea [...] dreptului autorităţii fiscale competente de a suspenda autorizaţia unui antrepozit fiscal doar pe baza unei simple sesizări penale [...], se încalcă în mod evident prevederile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie" întrucât "se îndreptăţeşte Ministerul Finanţelor Publice să ia măsuri sancţionatorii anterior stabilirii comiterii unei infracţiuni prin hotărâre judecătorească". Totodată, se consideră că dispoziţiile "art. 185 alin. (3^1) lit. b) din Legea 571/2003 contravin şi prevederilor art. 45 din Constituţie deoarece, atât timp cât instanţa judecătorească nu a «confirmat» încălcarea condiţiilor legale de exercitare a activităţii economice, nu se poate lua măsura anulării, chiar temporară, a dreptului de a exercita activitatea economică". De asemenea, se mai arată că textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât "autorizează Ministerul Finanţelor Publice de a restrânge exercitarea dreptului nostru şi în alte situaţii decât cele prevăzute de art. 53 din Constituţie". Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei ridicate. În temeiul dispoziţiilor legale menţionate, precum şi în conformitate cu art. 17 alin. (2) din regulamentul său de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţională a solicitat completarea actului de sesizare cu opinia instanţei de judecată, dar aceasta nu a dat curs solicitării până la data pronunţării prezentei decizii. Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, în sensul în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate .