Judecătoria Timişoara, prin Încheierea din 26 mai 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin
Legea nr. 12/1995, ridicată de Societatea Comercială "Frigorex România" - S.R.L. Timişoara. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor
art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968, deoarece între aceste categorii de norme "nu operează nici regula lex posterior derogat priori şi nici facultatea recunoscută legii speciale de a deroga de la legea generală". În sistemul nostru de drept atât infracţiunea, cat şi contravenţia au sancţiuni principale comune: amenda şi închisoarea. Or, faţă de pericolul social diferit al celor două categorii de fapte, sancţiunea principala, care este amenda contravenţională, nu poate depăşi maximul general al pedepsei cu amendă, prevăzută pentru infracţiuni. Totodată se afirma ca a fost incalcata şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a extins garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale la toate categoriile de sancţiuni, inclusiv la cele contravenţionale. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată considera ca prevederile legale atacate contravin dispoziţiilor
art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968 şi celor ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind totodată neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 şi 20 din Constituţie. Se arata ca, spre deosebire de infracţiune, pentru care legiuitorul a stabilit limitele în cadrul cărora instanţa poate face individualizarea pedepsei cu amendă, în cazul sancţiunii contravenţionale, astfel cum a fost reglementată în textul atacat, deşi este o faptă cu pericol social mai redus, limita maxima depăşeşte cu mult maximul general prevăzut de Codul penal. De asemenea, se considera ca, în vederea respectării în România a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, urmează să se atribuie caracter organic" normelor din
cap. I intitulat <<Dispoziţii generale>> din Legea nr. 32/1968, ca fiind acelea care fixează regimul juridic al contravenţiei". Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, deoarece, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 9 din 24 ianuarie 1995, nu poate fi interzisă opţiunea legiuitorului cu privire la stabilirea sistemului de amenzi contravenţionale, iar pe de altă parte,
art. 3 din Legea nr. 32/1968 se referă exclusiv la contravenţiile reglementate prin hotărâri ale Guvernului sau prin acte normative ale autorităţilor publice locale. Se precizează ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu numai că nu impune României sancţionarea contravenţiilor printr-o lege de aceeaşi forta juridică cu cea prin care se incrimineaza infracţiunile, dar invocarea acesteia nu are nici o relevanta în raport cu legea prin care sunt reglementate contravenţiile, cerandu-se numai respectarea legalităţii sanctionarii şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale
Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi
art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Aceasta excepţie are ca obiect dispoziţiile
art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin
Legea nr. 12/1995, care prevăd: "În cazul constatării nerespectării termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Băncii Naţionale a României, eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenţionale reprezentând: - 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice; - 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice; - 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depăşeşte primele 60 de zile de întârziere.