Inapoi la Cautare

DECIZIE 329 /2022


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 27.11.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (27.11.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

. Mai mult, atribuţiile şi obligaţiile funcţionarilor publici sunt, de regulă, reglementate în acte normative distincte, împărţite pe domenii de activitate, astfel cum impun normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative; de asemenea, anumite acte normative ce reglementează domenii mai largi pot cuprinde norme care privesc atât răspunderea juridică a persoanelor fizice, cât şi răspunderea persoanelor juridice.

    8. Aşadar, se susţine că unui medic, persoană fizică, nu i-ar putea fi imputată o faptă de abuz în serviciu, dacă atribuţia încălcată de acesta aparţinea unităţii spitaliceşti, care este o persoană juridică, iar, per a contrario, o unitate spitalicească nu ar putea răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu pentru încălcarea unei obligaţii reglementate în sarcina medicului. Cu alte cuvinte, atunci când subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu este o persoană fizică, atribuţia încălcată sau defectuos îndeplinită trebuie să fie prevăzută de o normă legală ce îi era destinată, respectiv o normă ce reglementează activitatea unei persoane fizice.

    9. Se susţine că nici dispoziţiile Codului penal
 sau ale altor acte normative, nici decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau ale Curţii Constituţionale nu prevăd distincţia anterior menţionată, fapt ce conduce la aplicarea abuzivă a prevederilor art. 297 din Codul penal
, cu încălcarea dispoziţiilor Legii fundamentale
.

    10. Se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, au fost trimise în judecată persoane fizice pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, comisă prin încălcarea unor atribuţii reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii; or, ordonanţa de urgenţă anterior menţionată nu vizează conduita persoanei fizice.

    11. Se arată că această lacună legislativă creează situaţii în care legea penală se aplică, prin analogie, în defavoarea inculpatului, în speţă, unor funcţionari publici persoane fizice fiindu-le imputate fapte de abuz în serviciu săvârşite prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor specifice unei persoane juridice, aspect ce reprezintă o extindere a aplicării unei norme penale de incriminare cu privire la o categorie de persoane pe care nu le prevede în mod expres. Or, o astfel de interpretare extensivă contravine principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei, o conduită ilicită, cum este încălcarea dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
, putând fi sancţionată contravenţional atunci când aparţine unei persoane juridice şi putând fi sancţionată penal atunci când autorul faptei este o persoană fizică. În acest context se ridică întrebarea dacă în sarcina persoanei fizice se poate reţine latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu săvârşite cu încălcarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
 - în măsura în care ordonanţa de urgenţă analizată se adresează, în mod direct şi neechivoc, unei persoane juridice -, fără să fie încălcate principiul legalităţii incriminării şi caracterul proporţional al răspunderii penale. De asemenea, se ridică întrebarea dacă principiul subsidiarităţii răspunderii penale se aplică, în măsura în care persoana fizică, subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, poate răspunde civil ca urmare a încălcării prevederilor art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
 de către autoritatea contractantă, ipoteză în care persoana juridică este amendată contravenţional, aspect ce atrage răspunderea delictuală a organelor de conducere.

    12. Se susţine că în viziunea Curţii Constituţionale exprimată în cuprinsul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016
 se statuează că principiul legalităţii incriminării impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte; or, în condiţiile analizate, de vreme ce legiuitorul a dorit sancţionarea persoanei juridice pentru încălcarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
, iar cuprinsul întregii ordonanţe de urgenţă face referire la autoritatea contractantă, rezultă cu claritate faptul că destinatarul legii este autoritatea contractantă, persoana fizică nefiind destinatar al dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
 şi neputând fi sancţionată pentru încălcarea prevederilor acesteia. Altfel spus, se arată că, dacă persoana juridică poate fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, dispoziţiile art. 297 din Codul penal
 pot fi completate cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
, în vederea reţinerii în sarcina acesteia a infracţiunii de abuz în serviciu, raţionament juridic care nu este aplicabil însă în cazul persoanei fizice.

    13. Se arată că o interpretare contrară încalcă cerinţa previzibilităţii legii, prevăzută la art. 1 alin. (5) din Constituţie
, nefiind rezonabil a presupune că persoanele vor lua în calcul posibilitatea de a răspunde penal în baza unor dispoziţii legale din care nu reiese clar faptul că le sunt destinate, cu atât mai mult cu cât actul normativ în integritatea sa reglementează, ca formă a răspunderii juridice, doar răspunderea contravenţională în sarcina persoanei juridice.

    14. Se conchide că dispoziţiile legale criticate încalcă standardul de previzibilitate a legii şi principiul proporţionalităţii şi, prin urmare, principiul securităţii juridice şi că persoana care are calitatea de funcţionar public în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul său ce poate avea semnificaţie penală, acest raţionament nefiind posibil în cazul dispoziţiilor legale care nu îi sunt adresate şi care prevăd doar răspunderea contravenţională. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a arătat că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.

    15. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că infracţiunea de abuz în serviciu, reglementată la art. 297 din Codul penal
<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic