având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 17. Prin Încheierea din 14 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.786/2/2017 conexat cu Dosarul nr. 6.770/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 7 alin. (4) şi ale
art. 17 lit. f) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Mircea Călin Flore şi Vadim Don Benyatov într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a unui act administrativ, respectiv a Protocolului de cooperare instituţională încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii. 18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, deşi Protocolul de cooperare instituţională încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii nu conţinea informaţii secrete de stat, astfel cum acestea sunt definite prin
art. 15 lit. d) din Legea nr. 182/2002, respectiv la
art. 4 alin. (2) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, raportate la
art. 17 din acelaşi act normativ, respectiv nu se încadrau în categoria informaţiilor exceptate de la liberul acces al cetăţeanului la informaţiile de interes public prin dispoziţiile
art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, însă conţineau informaţii a căror comunicare era obligatorie, din oficiu, conform
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001, cele două instituţii anterior menţionate au procedat, cu rea-credinţă, cu încălcarea voită a dispoziţiilor
art. 13 din Legea nr. 544/2001, la clasificarea protocolului (protocoalelor) în cauză. Se susţine că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, declasificarea informaţiilor vizate era obligatorie, conform dispoziţiilor
art. 23 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România. Se arată, de asemenea, că dreptul de acces liber la justiţie este lipsit de efectivitate, în condiţiile în care instanţa civilă nu se sesizează din oficiu, iar titularul său este lipsit de posibilitatea motivării exhaustive a demersului judiciar privind un act care i-a vătămat drepturile şi interesele legitime, întrucât nu poate lua cunoştinţă de conţinutul respectivului act, ca urmare a clasificării abuzive a acestuia ca secret de stat. În acest context, se susţine că dispoziţiile
art. 17 lit. f) din Legea nr. 182/2002 nu satisfac standardele de calitate a legii, respectiv cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, acestea punând destinatarul legii în insecuritate juridică, prin crearea în privinţa acestuia a unei stări de incertitudine, motiv pentru care norma anterior referită este neconstituţională. 19. Se mai arată că dispoziţiile
art. 7 alin. (1) şi
(4) din Legea nr. 182/2002 creează discriminare între destinatarii legii şi că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii au participat în calitate de pârâţi. 20. Se susţine că egalitatea în drepturi, garantată prin
art. 16 din Constituţie, respectiv prin legea procesual civilă, este iluzorie, atât timp cât destinatarilor legii le este refuzat accesul la protocolul contestat; se arată că, în prezenta cauză, judecătorul şi procurorul, prin efectul legii, şi pârâţii au avut în mod discreţionar acces la informaţiile clasificate. Se susţine că această discriminare este generată de dispoziţiile
art. 7 din Legea nr. 182/2002, care, astfel, contravin accesului liber la justiţie. 21. În ceea ce priveşte accesul acordat apărătorului ales la informaţiile clasificate care constituie secret de stat se susţine că acesta este lipsit de finalitate practică, întrucât informaţiile care îi sunt aduse la cunoştinţă nu pot fi comunicate de către avocat clientului său, aşa încât acestea nu pot servi apărării, respectiv stabilirii strategiei apărării, care nu este atributul exclusiv al avocatului, ci rezultanta colaborării dintre avocat şi clientul său. În acest sens, sunt invocate dispoziţiile
art. 40 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Prin urmare, se susţine că eventuala parcurgere a procedurii de autorizare şi luare la cunoştinţă a informaţiei clasificate care priveşte obiectul cauzei civile, de către avocat, nu este utilă clientului, care are calitatea de parte în procesul civil, acesta fiind lipsit, în continuare, de posibilitatea, garantată, de altfel, prin legea procesual civilă, de a-şi exercita, fie direct şi nemijlocit, fie prin avocat, drepturile procesuale, în vederea realizării drepturilor sale subiective. 22. Pe de altă parte, pentru acordarea accesului la informaţii clasificate, apărătorul ales ar urma să fie supus, potrivit
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002