Având în vedere Cererea Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi a Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. 7.962 din 4 septembrie 2006, Cererea principalei structuri asociative mandatate de utilizatorii din domeniu, respectiv Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. 7.809 din 30 august 2006, precum şi Referatul nr. SG/4.768 din 6 septembrie 2006 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice, conform prevederilor art. 123^1 alin. (1) lit. f) şi ale
art. 131 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 329/2006, ţinând cont de dispoziţiile pct. 14 din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea, directă sau indirectă, a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de televiziune, stabilită prin Hotărârea arbitrală din data de 10 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 4 mai 2006, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 75/2006, în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale
art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
ART. 1 Se constituie Comisia pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de televiziune, după cum urmează: - câte un reprezentant al Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi al Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), pe de o parte; şi - un reprezentant al principalei structuri asociative din domeniu, respectiv Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), câte un reprezentant al Societăţii Comerciale "PRO TV" - S.A., al Societăţii Comerciale "TV ANTENA 1" - S.A. şi al Societăţii Comerciale "Amerom Television" - S.R.L. (PRIMA TV), precum şi un reprezentant al Societăţii Române de Televiziune (SRTV), pe de altă parte.
ART. 2 Comisia constituită potrivit art. 1 are obligaţia să desfăşoare negocierile în conformitate cu dispoziţiile art. 131^1 şi ale
art. 131^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.
ART. 3 Comisia prevăzută la art. 1 îşi va stabili programul întâlnirilor, pe care îl va comunica Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
ART. 4