Dosar nr. 25/2005 Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor
art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor
art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 85 de judecători din totalul de 108 în funcţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Florenţa Baltă. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că atât cadrele militare active, cât şi poliţiştii beneficiază de asistenţă medicală gratuită şi de medicamente gratuite, potrivit reglementărilor din legile speciale, dacă au fost respectate dispoziţiile cu caracter general cuprinse în
Legea nr. 145/1997 şi, respectiv, în
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, la care se face referire în
hotărârile Guvernului nr. 270/1999 şi nr. 677/2003. SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: În aplicarea dispoziţiilor
art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, instanţele judecătoreşti s-au pronunţat în mod diferit asupra condiţiilor în care cadrele militare active şi poliţiştii beneficiază de asistenţă medicală gratuită şi de medicamente gratuite. Astfel, unele instanţe, considerând că toate categoriile de personal la care se referă dispoziţiile
art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale
art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, beneficiază de asistenţă medicală şi de medicamente gratuite în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, au admis cererile cadrelor militare şi poliţiştilor care au solicitat restituirea sumelor de bani reţinute cu titlu de contribuţie la Fondul asigurărilor sociale de sănătate. În motivarea acestor soluţii au fost invocate prevederile
art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 270/1999, prin care, pe lângă serviciile medicale gratuite din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, s-a mai prevăzut asigurarea gratuită a asistenţei medicale, profilactice şi curative în situaţii speciale şi în misiuni specifice, precum şi dispoziţiile art. 4 ale aceleiaşi hotărâri, potrivit cărora asistenţa medicală şi medicamentele gratuite pentru cadrele militare se asigură din fondurile bugetare. S-a mai motivat că reglementările din legile nr. 80/1995 şi nr. 360/2002 sunt derogatorii de la principiul obligativităţii plăţii contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, iar datorită caracterului lor special au prioritate de aplicare. Relevându-se că prin nici o dispoziţie din legile cu caracter special la care s-a făcut referire nu s-a condiţionat acordarea asistenţei medicale gratuite cadrelor militare şi poliţiştilor de plată contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, s-a conchis că acestor două categorii de persoane nu le sunt aplicabile prevederile cu caracter general referitoare la obligativitatea achitării contribuţiei menţionate. Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că atât cadrele militare, cât şi poliţiştii beneficiază, în baza legilor speciale, de asistenţă medicală şi medicamente gratuite, dar numai cu respectarea dispoziţiilor cu caracter general cuprinse în
Legea nr. 145/1997 şi, respectiv, în
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, privind achitarea cotelor de contribuţie lunară la Fondul asigurărilor sociale de sănătate, la care se face referire în
Hotărârea Guvernului nr. 270/1999 şi în
Hotărârea Guvernului nr. 677/2003.