Prin Încheierea din 21 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.062/CA/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Coca Cola HBC" România - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ de impunere. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16, ale art. 41 alin. (2) [devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (2)] şi ale art. 53 alin. (2) [devenit art. 56 alin. (2)]. În susţinerea excepţiei autorul acesteia arată că prin scutirea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, în calitate de proprietar al terenului, de plată impozitului pentru un teren din domeniul privat se creează o inegalitate între titularii de drepturi de aceeaşi natură, favorizându-se statul sau unităţile administrativ-teritoriale în detrimentul persoanelor de drept privat. De asemenea, se apreciază, de către autorul excepţiei, că se creează o discriminare în ceea ce priveşte regimul juridic de impunere a sarcinilor fiscale, atât în defavoarea titularilor de drept de proprietate privată, persoane fizice şi juridice, cât şi în defavoarea chiriaşilor, concesionarilor, administratorilor, care sunt obligaţi să suporte, pe lângă chirie, redevenţă sau orice altă sumă pentru dreptul ce le-a fost transmis, şi plata impozitului pe teren. Se apreciază, de asemenea, că, în măsura în care dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, acestea contravin şi textului constituţional al art. 15 alin. (1). De asemenea, în opinia autorului excepţiei, sunt încălcate şi prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât statul şi unităţile administrativ-teritoriale, ca titulari ai dreptului de proprietate privată, beneficiază de un regim juridic mai favorabil. Tribunalul Bucureşti - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se apreciază că nu sunt încălcate textele constituţionale invocate, întrucât, în cauză, nu se pune problema modului de garantare şi ocrotire a proprietăţii private, ci se are în vedere obligaţia contribuţiei financiare a concesionarului, respectiv a chiriaşului, pentru terenul obţinut în concesiune, respectiv închiriat. Se consideră că sintagma "aşezarea justă a sarcinilor fiscale" din cuprinsul art. 56 alin. (2) din Constituţie se referă la stabilirea sarcinilor fiscale în condiţiile legii. Totodată, instanţa de judecată apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, iar art. 15 şi art. 16 din aceasta nu au incidenţă în cauză, ele referindu-se la persoanele fizice, şi nu la cele juridice. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile
art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 33 din
Legea nr. 494/2004 privind aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 83/2004 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004. Art. 256 alin. (3) prevede: "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, impozitul pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz." Textele constituţionale invocate expres în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3), privind statul de drept, ale art. 15 alin. (1), privind universalitatea, ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2), privind ocrotirea şi garantarea în mod egal a proprietăţii, şi ale art. 56 alin. (2), privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.