Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Mihaela Cîrstea - procuror Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Ion Bucur în Dosarul nr. 2.548/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Anca Ghencea, apărător cu delegaţie la dosar, constatându-se lipsa părţii Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Muntenia Sud" - S.A. Sucursala Ilfov, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru argumentele expuse şi în motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,