3. Prin Încheierea din 2 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.860/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (A.D.P.F.R.) într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de apel formulat împotriva unei hotărâri arbitrale, în cadrul căreia apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) a invocat două excepţii de nelegalitate împotriva unor decizii ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că textele legale criticate permit interpretarea potrivit căreia exercitarea controlului judecătoresc al actelor administrative pe calea excepţiei de nelegalitate se poate face de orice instanţă de fond - penală, judecător sindic, de orice grad, inclusiv judecătorii. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. În acest sens, sunt indicate dispoziţiile
art. 2 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea nr. 554/2004, care definesc noţiunile de "contencios administrativ", respectiv de "instanţă de contencios administrativ", rezultând că doar instanţele specializate - de contencios administrativ - sunt competente să soluţioneze excepţia de nelegalitate, sens în care art. 126 alin. (6) din Constituţie prevede: "controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantată (...)". Mai arată autorul excepţiei că, după modificarea prevederilor legale criticate prin
Legea nr. 76/2012, în practica judiciară s-au pronunţat soluţii contradictorii cu privire la competenţa materială de soluţionare a excepţiei de nelegalitate. În opinia sa, controlul actelor administrative ale autorităţilor publice, realizat fie pe cale principală, fie pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, revine exclusiv instanţei de contencios administrativ competente potrivit
legii organice, adică Legea nr. 554/2004. 5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textele de lege criticate au fost reglementate în scopul asigurării judecăţii într-un termen rezonabil, instanţa sesizată cu soluţionarea litigiului, chiar în situaţia în care aceasta este o instanţă nespecializată, indiferent de gradul acesteia, fiind în măsură a analiza legalitatea pe cale incidentală a actului administrativ atacat. 6. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile
art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin
art. 54 pct. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Textele legale criticate au următorul conţinut: "(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. (3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată." 10. Dispoziţiile constituţionale considerate încălcate sunt cele ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi alin. (6) teza întâi, care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerile de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute, excepţia urmând să fie respinsă ca neîntemeiată pentru argumentele ce se vor arăta în continuare. 12. Autorul excepţiei apreciază că schimbarea de competenţă materială de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, în sensul acordării plenitudinii de jurisdicţie instanţei învestite cu soluţionarea fondului litigiului, inclusiv judecătoriilor, contravine prevederilor art. 126 alin. (2) şi (6) din Legea fundamentală, deoarece, în concepţia constituantului, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, deci inclusiv excepţia de nelegalitate a actelor administrative financiare, este garantat şi se exercită exclusiv pe calea contenciosului administrativ. Conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel că, aplicând prevederile legii organice în materie, şi anume
art. 2 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că doar secţiile de contencios administrativ ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel şi ale tribunalelor, dar nu şi judecătoriile sau orice altă instanţă cu altă specializare (penal, civil etc.), au competenţă în materia controlului judecătoresc al actelor administrative emise de autorităţile publice, indiferent că acesta se exercită direct sau pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate. 13. Curtea reţine că excepţia de nelegalitate este o creaţie a jurisprudenţei, fiind reglementată expres pentru prima dată de
art. 4 din Legea nr. 554/2004. Până la acest moment, controlul legalităţii actelor autorităţilor publice pe calea incidentală a "excepţiei de ilegalitate" revenea, în lipsa unei dispoziţii contrare, instanţelor de drept comun. Prin urmare, Curtea observă că, potrivit tradiţiei şi practicii judiciare din România, competenţa de a soluţiona excepţia de nelegalitate a aparţinut instanţei învestite cu soluţionarea litigiului în fond, iar dacă excepţia era admisă, actul administrativ era înlăturat din judecarea pricinii. Chiar şi după instituirea unor instanţe specializate de contencios administrativ (prin
Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990), judecarea excepţiei de nelegalitate, ca mijloc de apărare, a revenit judecătorului a quo, pe principiul "judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei".