┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Marian Manea în Dosarul nr. 1.314/214/2016 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.468D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând precedentul constituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.314/214/2016, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Marian Manea într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă acţiunea de stabilire a paternităţii ca prescrisă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă egalitatea în drepturi, deoarece fără nicio justificare instituie regimuri juridice diferite în situaţii similare şi îl discriminează pe bărbatul prezumat ca tată al unui copil născut până la 30 septembrie 2011, lipsindu-l de posibilitatea contestării paternităţii pe care o are cel prezumat a fi tată al copilului născut începând cu data de 1 octombrie 2011, cei vizaţi de prezumţia de paternitate cunoscând în aceeaşi perioadă, respectiv ulterior datei de 1 octombrie 2011, în condiţiile
art. 430 alin. (1) teza a doua din Codul civil, că prezumţia de paternitate nu corespunde realităţii. Este exclus să se reţină că, reglementând astfel, textul criticat dă satisfacţie principiului legal potrivit căruia legea civilă reglementează numai pentru viitor şi nu are putere retroactivă, atât timp cât împrejurările de fapt, ce justifică formularea cererii de tăgadă a paternităţii, şi anume dobândirea de informaţii ce conduc la concluzia că prezumţia de paternitate nu corespunde realităţii, s-au petrecut în ambele ipoteze sub imperiul legii noi. 6. Tribunalul Argeş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că textul criticat respectă principiul neretroactivităţii legii, fiind firesc ca dispoziţiile
noului Cod civil să fie aplicabile în cazul copiilor născuţi după intrarea în vigoare a acestuia. Neretroactivitatea legii nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi şi nu creează nicio discriminare faţă de bărbatul prezumat tată. 7. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.