Inapoi la Cautare

DECIZIE 256 /2006


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) lit. a), l) şi p) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 04.10.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (04.10.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) lit. a), l) şi p) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul cuprins:

    - Art. 1 alin. (1): "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.";

    - Art. 2 alin. (1) lit. a), l), p): "(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

    a) persoana vătămată - orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi organismele sociale care invocă vătămarea unui interes public prin actul administrativ atacat; [...]

    l) interes public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice; [...]

    p) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public;."

    Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

    Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

    În esenţă, autorul excepţiei apreciază că aplicarea textelor de lege criticate şi în ipoteza vătămării unor interese legitime publice încalcă art. 21 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Constituţie.

    Curtea reţine că, potrivit art. 52 alin. (1) din Constituţie, pentru introducerea unei acţiuni în contencios administrativ, persoana vătămată trebuie să demonstreze încălcarea de către o autoritate publică a unui drept al său sau a unui interes legitim. Or, din interpretarea gramaticală a acestui text constituţional rezultă că se face trimitere in terminis numai la existenţa vătămării cu privire la un drept al persoanei, prin folosirea pronumelui posesiv "său", pe când în cazul interesului legitim nu se distinge dacă acesta poate fi public sau privat. Aceasta în timp ce, potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, exercitarea acţiunii în justiţie de către orice persoană este posibilă numai pentru apărarea "drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime".

    Curtea constată că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţie se referă în mod expres la un drept al persoanei vătămate ca o condiţie a introducerii unei acţiuni în contencios administrativ, iar în ceea ce priveşte interesul legitim, în concepţia Constituţiei, acesta poate fi atât privat, cât şi public, în lipsa unei precizări exprese a textului respectiv. În acest cadru devine aplicabil principiul potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

    Curtea reţine, astfel cum aprecia şi Guvernul în punctul de vedere exprimat, că dispoziţiile legale referitoare la posibilitatea sesizării instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prevăzute de textele supuse controlului de constituţionalitate, asigură atât ocrotirea interesului public, cât şi respectarea interesului privat al persoanei ale cărei drepturi, libertăţi sau interese legitime au fost vătămate.

    În consecinţă, în unele cazuri, şi anume "în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public", aşa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice pot introduce acţiune în contencios administrativ pentru apărarea unui interes legitim public, mai ales când se are în vedere un act administrativ normativ. Curtea reţine că aceasta este o măsură eficientă pentru a înlătura din primul moment posibil eventualele abuzuri ale administraţiei publice, cu atât mai mult cu cât interesul legitim public are în vedere şi interesele legitime private ale unei persoane.

    În cauza dedusă judecăţii instanţa de fond este competentă să stabilească dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acţiunii.

<   2   3   4   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic