Având în vedere Adresa nr. 32 din 18 iulie 2014 a Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici referitoare la propunerea de numire a candidatului admis în urma concursului susţinut în data de 15 iulie 2014, în temeiul
art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 12 lit. b), art. 18 alin. (2), art. 19 alin. (1) lit. b) şi
art. 62 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
ART. 1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mihaela Irina Ionescu se numeşte în funcţia publică de secretar general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
ART. 2 La data prevăzută la
art. 1, Decizia prim-ministrului nr. 156/2014 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Mihaela Irina Ionescu a funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 4 aprilie 2014, îşi încetează aplicabilitatea. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ──────────────── Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Bucureşti, 19 august 2014.