, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, în cauze având ca obiect învestirea cu formulă executorie a unui contract de credit, respectiv soluţionarea unei contestaţii la executare, cauze în care, în temeiul textului de lege supus controlului de constituţionalitate, s-a invocat lipsa calităţii de reprezentant în faţa instanţei de judecată. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, identică în cele două dosare conexabile, Tribunalul Bacău apreciază, în esenţă, că textul de lege criticat limitează posibilitatea reprezentării convenţionale a persoanelor juridice exclusiv la reprezentarea prin avocat sau consilier juridic în faţa oricăror instanţe, nefiind permisă reprezentarea convenţională prin altă persoană juridică, aceasta din urmă reprezentată prin avocat sau consilier juridic, deşi în cazul persoanelor fizice nu există limitări similare ale reprezentării convenţionale. Autoarea excepţiei apreciază că se instituie o discriminare între persoanele fizice şi cele juridice în ce priveşte modul de reglementare a reprezentării convenţionale în faţa instanţelor de judecată. Aceasta, deoarece în cazul persoanei fizice nu există limitări cu privire la alegerea mandatarului convenţional, care poate fi şi o persoană juridică, de vreme ce
art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu cuprinde nicio interdicţie privind reprezentarea, făcând referire la mandatul dat unei alte persoane, fără distincţie între persoanele fizice sau juridice. Susţine că se încalcă astfel principiul egalităţii în faţa legii şi dreptul de acces liber la justiţie. Consideră că limitarea menţionată ar putea reprezenta o sarcină disproporţionată, de natură a descuraja persoanele juridice să apeleze la serviciul justiţiei. Precizează că, de exemplu, o persoană juridică străină nu ar putea fi reprezentată de propria filială deschisă în România, prin reprezentantul filialei, consilierul juridic al acesteia sau avocatul filialei, ci trebuie să încheie un contract de asistenţă juridică distinct cu un avocat, deşi filiala sa are deja propriul avocat sau un consilier juridic angajat. Susţine că argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015 referitoare la reglementarea căilor de atac se impun şi în ce priveşte sesizarea primei instanţe. 10. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul consideră, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 93D/2016, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că argumentele cuprinse în
deciziile nr. 485 din 23 iunie 2015 şi
nr. 462 din 17 septembrie 2014, cu referire la obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat/consilier juridic, nu sunt aplicabile tale quale şi nici mutatis mutandis regimului juridic particular instituit de
art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă cât priveşte reprezentarea convenţională a persoanelor juridice, de vreme ce norma legală criticată nu exclude de plano accesul la justiţie şi exercitarea dreptului la apărare pe calea reprezentării legale a acestor subiecte de drept. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii S.C. Krukk România - S.R.L., concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale
art. 1 alin. (2), ale
art. 2,
3,
10 şi
29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.