1995 *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 109 din 9 noiembrie 1994. Victor Dan Zlatescu - preşedinte Ion Filipescu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Ioan Griga - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 - 229 din Codul penal, ridicată de inculpata Nicola Nina Bebi în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 3.102/1993 al Judecătoriei Tulcea. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 9 martie 1994, în prezenta procurorului şi a părţii vătămate - Grupul şcolar de industrie alimentara Tulcea -, în lipsa inculpatei Nicola Nina Bebi, legal citata, şi consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 14 martie 1994. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, având în vedere actele şi lucrările dosarului retine următoarele: Prin rechizitoriul nr. 211/P/1993 al Procuraturii Locale Tulcea, Nicola Nina Bebi a fost trimisa în judecata pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 - 229 din Codul penal. La termenul de judecată din 15 iunie 1993, inculpata a ridicat în faţa Judecătoriei Tulcea, în Dosarul nr. 3102/1993, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din Codul penal, care reglementează infracţiunile contra avutului obştesc, cu motivarea ca diferentierea de regim sanctionator între proprietatea publică şi privată prevăzută de Codul penal nu mai este compatibila cu prevederile Constituţiei, care apara în mod egal cele doua forme de proprietate. Judecătoria Tulcea, prin Încheierea din 15 iunie 1993, sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei ridicate, exprimind opinia ca aceasta este intemeiata. În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, au fost solicitate, potrivit
Legii nr. 47/1992, puncte de vedere celor două camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul contesta competenţa Curţii Constituţionale, considerind ca este o problemă de interpretare ce revine instanţelor judecătoreşti, iar pe fond susţine ca atât noţiunea de obştesc, folosită de art. 145 din Codul penal, cît şi categoria juridică de avut obştesc au o sfera mai larga decît conceptul de avut public în care se identifica doar bunurile proprietăţii publice. De altfel, considera ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 38 din 7 iulie 1993, prin soluţia formulată, pune capăt opiniilor în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Codului penal privind avutul obştesc.