Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens
Decizia Curţii Constituţionale nr. 414 din 15 octombrie 2013. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 22 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.166/93/2012, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea
Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin Primar, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, în temeiul
art. II din Legea nr. 133/2012. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că atribuţia prefectului de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, instituită prin textul de lege criticat, este neconstituţională, deoarece, potrivit Legii fundamentale, este atributul exclusiv al Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, să stabilească, prin lege organică, organizarea administraţiei publice locale şi a teritoriului. Astfel, textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, dat fiind faptul că puterea judecătorească intervine în acest mod peste atribuţiile puterii legislative. Mai mult, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile
art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 sunt în contradicţie cu
art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora atât delimitarea teritorială, cât şi orice modificare a limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabilesc prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arată că, în România, cadrul legal al organizării administrativ-teritoriale îl reprezintă
Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu modificările ulterioare. Anexa legii menţionate enumeră localităţile care aparţin fiecărui judeţ, fiind astfel delimitate administrativ teritoriile judeţelor, iar limitele teritoriale ale acestora coincid cu hotarele administrative ale localităţilor din judeţul respectiv şi din judeţele învecinate. Se mai arată că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie şi ale
art. 22 din Legea nr. 215/2001, instanţele de judecată nu au competenţa de a schimba conţinutul actelor normative incidente, şi nici nu au calitatea de a constata inaplicabilitatea unor asemenea acte normative, întrucât organizarea administrativ-teritorială şi delimitarea administrativă a localităţilor sunt atribute ce aparţin în exclusivitate puterii legislative şi executive. Pe de altă parte, în măsura în care există o delimitare teritorială legală, nesocotită, prin operaţiunea de stabilire a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale neurmărindu-se modificarea limitelor teritoriale, ci doar corecta verificare a acestora, în condiţiile recunoscute ale existenţei unui act normativ care să stabilească în prealabil care sunt suprafeţele deţinute, dispoziţiile
art. 22 din Legea nr. 215/2001 nu sunt aplicabile, fiind admisibilă cenzura instanţelor judecătoreşti. În subsidiar, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă arată că instanţa în faţa căreia s-a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate care vizează interpretarea şi aplicarea legii nu poate aprecia, deoarece în acest mod ar fi încălcată competenţa Curţii Constituţionale, respectiv art. 142 alin. (1) din Constituţie şi
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională este singura autoritate de jurisdicţie constituţională din România". Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legislaţia naţională în domeniu [
art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
art. 13 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,
art. 9 din Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, art. 5^1 şi
art. 51 alin. (5) din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi] reglementează detaliat atât măsurile privind organizarea unităţilor administrativ-teritoriale existente, cât şi cele privind înfiinţarea şi reorganizarea acestora, în toate cazurile modificările limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale efectuându-se prin lege, după consultarea prealabilă, prin referendum, a colectivităţilor locale interesate. Pe de altă parte, activitatea în domeniul cadastrului este reglementată de
Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin actul normativ criticat. Astfel, Guvernul consideră că prevederile
art. II din Legea nr. 133/2012, criticate în cauză, trebuie corelate cu celelalte dispoziţii ale
Legii nr. 7/1996, în cadrul etapelor procedurii de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară [
art. 11 alin. (2) lit. a)-s) din Legea nr. 7/1996], între care se regăsesc inclusiv identificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale şi stabilirea sectoarelor cadastrale, identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul acestor sectoare şi a titularilor drepturilor reale, recepţia documentelor tehnice cadastrale de către oficiile teritoriale etc. În acest context, prevederile
art. 11 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 au în vedere strict realizarea lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a lucrărilor tehnice existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel încât dispoziţiile legale criticate trebuie interpretate corelat cu cele cuprinse în
Legea nr. 7/1996, iar nu în sensul unei eventuale derogări de la
art. 22 din Legea nr. 215/2001 sau
art. 13 din Legea nr. 3/2000. Prin urmare, având în vedere că stabilirea liniei de hotar reprezintă o operaţie de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine, în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, nu s-ar putea susţine că în cauză, prin promovarea acţiunii în instanţă, în cazul neînţelegerii părţilor interesate, se tinde la modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum acestea au fost stabilite prin lege. Pe de altă parte, în situaţia în care, cu prilejul sau ulterior întocmirii/finalizării lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a limitelor existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, s-ar constata şi necesitatea unei eventuale noi delimitări teritoriale a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în sensul
art. 22 din Legea nr. 215/2001, autorităţile publice locale interesate vor putea proceda, în condiţiile legii, la toate demersurile necesare şi obligatorii, în vederea aprobării acestora prin lege, de către Parlament, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, numai după consultarea prealabilă - "prin referendum", potrivit
art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 - a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. Mai mult, potrivit
art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, "(7) Modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, care se organizează potrivit legii.", astfel încât textul de lege criticat se aplică în corelaţie cu
Legea nr. 7/1996 şi în acord cu legislaţia în vigoare din domeniul organizării administrative a teritoriului şi al administraţiei publice locale, precum şi al organizării şi desfăşurării referendumului. De altfel, până la soluţionarea eventualelor diferende sau litigii între două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale aflate în vecinătate, inclusiv sub aspectul regimului juridic al terenurilor din sectoarele cadastrale respective, aflate în proprietatea publică a fiecăreia dintre acestea, nici nu s-ar putea proceda la supunerea spre adoptare, prin lege, a eventualelor noi modificări ale limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale în ce priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, avându-se în vedere şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În subsidiar, Guvernul apreciază că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează mai degrabă probleme de interpretare şi aplicare a legii, dat fiind faptul că textul de lege criticat utilizează termeni asemănători pentru operaţiuni tehnice diferite, respectiv, pe de o parte, lucrările concretizate în documentaţia de delimitare elaborată de către comisiile de delimitare cadastrală în condiţiile
Legii nr. 7/1996, şi, pe de altă parte, măsurile de modificare a limitelor teritoriale în sensul
art. 11 alin. (7) al Legii nr. 7/1996 şi al
art. 22 din Legea nr. 215/2001.