Având în vedere dispoziţiile
art. 131^2 alin. (8) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi
art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi ale
Deciziei primului-ministru nr. 31/2006 pentru numirea doamnei Rodica Pârvu în funcţia de director general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
ART. 1 Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotărârea arbitrală din 20 iunie 2006 privind stabilirea modalităţii de împărţire, între organismele de gestiune colectivă DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor.
ART. 2 Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Rodica Pârvu Bucureşti, 23 iunie 2006. Nr. 195. OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR COMPLETUL DE ARBITRAJ