Inapoi la Cautare

DECIZIE 19 /2014


privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept "dacă în cazul în care numai conform noului Cod penal este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una din infracţiunile care intră în concurs, este obligatorie sau nu aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs, tot conform noului Cod penal"


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 02.12.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (02.12.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    Dosar nr. 20/1/2014/HP/P
	

    Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
                             Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
    Rodica Cosma - judecător la Secţia penală
    Simona Neninţă - judecător la Secţia penală
    Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală
    Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală
    Luminiţa Zglimbea - judecător la Secţia penală
    Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală - judecător-raportor
    Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală
    Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală
    Marcela Radu - magistrat-asistent


    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin Încheierea din data de 29 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 345/229/2013 (1.114/2014), prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept "dacă în cazul în care numai conform noului Cod penal este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una din infracţiunile care intră în concurs, este obligatorie sau nu aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs, tot conform noului Cod penal."

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

    Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.

    La şedinţa de judecată a participat doamna Marcela Radu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Iuliana Nedelcu, procuror-şef al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, făcând precizări cu privire la obiectul Dosarului nr. 20/1/2014/HP/P aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi cu privire la faptul că la dosarul cauzei au fost depuse opiniile asupra problemei de drept deduse dezlegării formulate de judecătorii instanţelor de la nivelul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Constanţa, Curţii de Apel Oradea, Curţii de Apel Târgu Mureş, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Alba Iulia, Curţii de Apel Craiova, Curţii de Apel Timişoara, Curţii de Apel Iaşi şi de specialiştii Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest Timişoara, dar şi hotărâri relevante în materie pronunţate de instanţele judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, Curţii de Apel Cluj, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Timişoara şi Curţii de Apel Iaşi.

    A mai arătat că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosarul cauzei la data de 21 iulie 2014 şi comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, niciuna dintre părţi nedepunând concluzii scrise.

    Subsecvent prezentării detaliate a argumentelor factuale şi juridice, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut opinia procurorului general şi a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv condiţia pertinenţei, în sensul ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei şi condiţia ca asupra chestiunii de drept să nu se mai fi pronunţat instanţa supremă printr-o hotărâre dată în dezlegare sau în recurs în interesul legii.

    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

                               ÎNALTA CURTE,

Asupra chestiunii de drept sesizate, constată următoarele:

    I. Titularul şi obiectul sesizării

    Prin Încheierea din data de 29 mai 2014 pronunţată în Dosarul nr. 345/229/2013(1.114/2014), ce are ca obiect apelul declarat de inculpatul O. V. împotriva Sentinţei penale nr. 235/F din 6.11.2013, pronunţată de Judecătoria Feteşti în Dosarul nr. 345/229/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a problemei de drept "dacă în cazul în care numai conform noului Cod penal este incidentă o cauză de încetare a procesului penal pentru una din infracţiunile care intră în concurs, este obligatorie sau nu aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracţiune care intră în concurs, tot conform noului Cod penal."
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic