Inapoi la Cautare


cu privire la constituţionalitatea Legii pentru interpretarea art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

LegisPlus - CTCE

ACCES RESTRICTIONAT

Pentru a avea acces la la aceasta facilitate trebuie sa te abonezi la LegisPlus completand - formularul de comanda -

Si poti avea acces la:

Acte oficiale Acte interne Acte in limba engleza Juristprudenta romaneasca Modele de contract Doctrine Eurolegis Dictionare Coduri Juristprudenta drepturilor omului Achizitii publice Comentarii

LegisPlus - CTCE

ACCES RESTRICTIONAT

Pentru a avea acces la la aceasta facilitate trebuie sa te abonezi la LegisPlus completand - formularul de comanda -

Si poti avea acces la:

Acte oficiale Acte interne Acte in limba engleza Juristprudenta romaneasca Modele de contract Doctrine Eurolegis Dictionare Coduri Juristprudenta drepturilor omului Achizitii publice Comentarii

LegisPlus - CTCE

ACCES RESTRICTIONAT

Pentru a avea acces la la aceasta facilitate trebuie sa te abonezi la LegisPlus completand - formularul de comanda -

Si poti avea acces la:

Acte oficiale Acte interne Acte in limba engleza Juristprudenta romaneasca Modele de contract Doctrine Eurolegis Dictionare Coduri Juristprudenta drepturilor omului Achizitii publice Comentarii

LegisPlus - CTCE

ACCES RESTRICTIONAT

Pentru a avea acces la la aceasta facilitate trebuie sa te abonezi la LegisPlus completand - formularul de comanda -

Si poti avea acces la:

Acte oficiale Acte interne Acte in limba engleza Juristprudenta romaneasca Modele de contract Doctrine Eurolegis Dictionare Coduri Juristprudenta drepturilor omului Achizitii publice Comentarii

LegisPlus - CTCE

ACCES RESTRICTIONAT

Pentru a avea acces la la aceasta facilitate trebuie sa te abonezi la LegisPlus completand - formularul de comanda -

Si poti avea acces la:

Acte oficiale Acte interne Acte in limba engleza Juristprudenta romaneasca Modele de contract Doctrine Eurolegis Dictionare Coduri Juristprudenta drepturilor omului Achizitii publice Comentarii

    Curtea Suprema de Justiţie, cu adresa nr. 315/23 decembrie 1994, a sesizat Curtea Constituţională pentru constatarea neconstitutionalitatii Legii pentru interpretarea art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată.

    În motivarea sesizării se arata ca legea atacată contravine articolului 53 din Constituţie, potrivit căruia toţi cetăţenii - deci şi senatorii şi deputaţii - au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, just aşezate, la cheltuielile publice şi, respectiv, articolului 16, care consacra egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără discriminări şi privilegii. Se mai aduc ca argumente şi prevederile Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salariu, republicată, care introduc în sfera "drepturilor salariale impozabile" atât "indemnizaţiile de orice fel" (art. 2 alin. 1 lit. c), cît şi "orice alte cistiguri, în bani sau în natura (art. 2 alin. 1 lit. g), nefiind excluse diurnele, "astfel că nu exista temei pentru emiterea unei legi interpretative".

    Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctele lor de vedere în legătură cu sesizarea primită.

    Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca legea atacată este neconstitutionala, întrucît creează un privilegiu pentru parlamentari, ceea ce contravine articolului 16 alin. (1) din Constituţie, susţinându-se ca sunt incalcate şi dispoziţiile art. 53 alin. (2) "care stipulează ca sistemul legal de impunere trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale, şi, nu în ultimul rind, ale articolului 69 din cadrul secţiunii care reglementează statutul deputaţilor şi senatorilor, care consacra, ca unic privilegiu acordat acestora, imunitatea parlamentară".

    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    În vederea soluţionării obiectiei de neconstituţionalitate, Curtea a solicitat şi opinia Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale care, prin adresa comuna nr. 7540/9765/1995, au arătat ca "sumele acordate parlamentarilor care participa la şedinţele în plen sau pe comisii, potrivit art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 53/1991, republicată, nu sunt destinate acoperirii cheltuielilor de deplasare, ci reprezintă un adaos la indemnizaţia de senator sau de deputat, cu caracter de salariu, şi, în consecinţa, potrivit Legii nr. 32/1991, republicată, sunt impozabile". Totodată, se precizează ca, în prezent, exista categorii de titulari de funcţii publice, care primesc indemnizaţii de şedinţa, supuse impozitării, cum ar fi consilierii consiliilor locale şi judeţene (pct. 2 din nota la anexa nr. 7 la Legea nr. 40/1991, republicată) sau membrii diferitelor comisii (de exemplu, pentru examenul de capacitate, art. 65 şi art. 122 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească) etc.

    Curtea constata, în acelaşi timp, ca, după sesizarea sa cu obiecţia de neconstituţionalitate, unele autorităţi publice şi-au exprimat opinia în legătură cu constituţionalitatea legii atacate, în afară cadrului stabilit de art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În legătură cu acest aspect, este de remarcat ca, potrivit art. 143 din Constituţie, judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi, deci orice declaraţie a unei autorităţi publice, în afară cadrului stabilit de lege, poate fi apreciată ca o ingerinta în activitatea Curţii, ca o presiune asupra judecătorilor în soluţionarea unei anumite cauze, ceea ce desigur contravine principiilor statului de drept. Asa fiind, Curtea Constituţională considera ca autorităţile publice sunt datoare să se abţină de la declaraţii în legătură cu procesele aflate pe rolul sau, în afară cadrului legal, până la soluţionarea lor definitivă.

         CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere obiecţia de neconstituţionalitate din sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, punctul de vedere al Guvernului, opinia Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, prevederile Legii pentru interpretarea art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată, precum şi principiile şi dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

    În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constata ca este competenţa să soluţioneze cauza, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie, iar sesizarea s-a făcut cu respectarea cerinţelor legale.

    Constituţia României nici nu prevede în mod expres, dar nici nu respinge ideea unei legi de interpretare. Cert este ca legea de interpretare este constituţională în funcţie şi de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, după care "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". De asemenea, se mai impune a observa ca legiuitorul constituant a exclus numai ideea unei legi de interpretare a Constituţiei, deoarece în art. 72 alin. (2) se arata ca "Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei", adică de modificare a Constituţiei. Este unanim admis ca legea de interpretare nu modifica sau nu adauga nimic la legea interpretată, ea desluseste numai înţelesul acesteia, ascuns printr-o redactare insuficient de clara.

    Pe de altă parte, o lege de interpretare, cum se pretinde a fi şi legea atacată, ca orice lege organică sau ordinară, trebuie să fie conformă Constituţiei. Din acest punct de vedere, nu are relevanta dacă o lege calificată de Parlament ca fiind lege de interpretare este şi în mod real, prin conţinutul sau, o lege de interpretare sau, sub pretextul interpretării, ea modifica legislaţia anterioară.

    Constituţia, în art. 71, prevede că deputaţii şi senatorii primesc o indemnizaţie lunară, iar cuantumul acesteia, cît şi al celorlalte drepturi se stabilesc prin lege. Legiuitorul constituant a dorit astfel sa scoată în evidenta, chiar prin denumirea remuneraţiei parlamentarilor, ca aceştia se afla într-un raport de drept public, un raport de autoritate, şi nu într-un raport juridic de muncă, guvernat de principiile Codului muncii. Evitarea, însă, de către legiuitorul constituant a notiunii de salariu, atunci când este vorba de remuneraţia parlamentarilor, nu este de natura a inlatura orice asemănare între indemnizaţia parlamentarilor şi alte drepturi pecuniare, prevăzute de lege pe de o parte, şi salariu, pe de altă parte. De aici rezultă ca, atât timp cît nu exista reglementări speciale şi în materia impozitării veniturilor parlamentarilor, se vor aplica normele dreptului comun şi, în orice caz, prin legea specială ce are ca obiect indemnizaţia parlamentară lunară şi celelalte drepturi ale parlamentarilor nu se pot stabili reguli derogatorii de la principiile Constituţiei.

    Actul normativ de baza în materia remuneraţiei parlamentarilor, Legea nr. 53 din 31 iulie 1991, a fost adoptat anterior Constituţiei, motiv pentru care în denumirea legii se făcea referire la salariu : "Legea privind salarizarea senatorilor, deputaţilor şi personalului din aparatul Parlamentului României". În aceasta forma legea stabilea pentru parlamentarii care participa la lucrările Parlamentului, în plen, în comisii sau la lucrările Biroului permanent, o indemnizaţie zilnica de 200 de lei, iar pentru parlamentarii din provincie se prevedea, în plus, o diurna de 120 lei pe zi, fiind exceptată de la impozitare, potrivit Legii nr. 32/1991, numai diurna, nu şi indemnizaţia zilnica.

    În anul 1993, prin Legea nr. 41 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 29 iulie 1993) se schimba denumirea Legii nr. 53/1991, care devine "Lege privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României", iar indemnizaţia zilnica de şedinţa devine diurna de şedinţa, precizîndu-se, la art. 21 alin. (1) şi (2), ca de aceasta beneficiază parlamentarii care participa la şedinţele plenului sau ale structurilor interne ale Camerelor, precum şi ca diurna reprezintă 2% din indemnizaţia lunară a senatorului sau a deputatului. După intrarea în vigoare a acestei legi, s-a considerat ca diurna de şedinţa, nefiind indemnizaţie, nu mai este supusă impozitării, intrînd în sfera excepţiilor prevăzute de Legea nr. 32/1991.

1   2   >

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare