(4) Societatea UIRB - UNITED INSURANCE REINSURANCE BROKER - S.A. răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contracte, anterior comunicării prezentei decizii.
ART. 2 (1) Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere prealabilă adresată Autorităţii de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, şi poate fi sesizată Curtea de Apel Bucureşti în termen de 6 luni, conform
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Plângerea adresată Curţii de Apel Bucureşti nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, măsura dispusă, în conformitate cu prevederile
art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu Bucureşti, 28 noiembrie 2014. Nr. 1.839. ----