având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: Prin încheierile din 4 septembrie 2013, 6 septembrie 2013 şi 27 septembrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 1.726/63/2008, nr. 59.124/3/2010 şi nr. 1.388/3/2013, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Marinescu şi Ecaterina-Nicoleta Marinescu, de Eniko Marinela Georgescu şi Alessia Ana Maria Georgescu şi de Parohia Bisericii Sfântul Ilie Hanul Colţei din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni privind acordarea unor despăgubiri în temeiul
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi, respectiv, al
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că principiul neretroactivităţii, consacrat de Legea fundamentală şi de Codul civil, potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor juridice apărute după intrarea ei în vigoare, este obligatoriu şi pentru legiuitor, care este ţinut să-l respecte în procesul de legiferare, indiferent de ierarhia actelor normative adoptate. În acest sens, principiul neretroactivităţii legii constituie o garanţie a drepturilor fundamentale. Se mai arată că, potrivit
art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei interne, cu alte cuvinte, trebuie să respecte dispoziţiile constituţionale. Or, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
Legea nr. 165/2013, fiind un act normativ cu forţă juridică inferioară Constituţiei, nu poate aduce modificări sau completări Legii fundamentale, astfel încât prevederile art. 4 din acest act normativ, dispunând cu caracter retroactiv aplicarea
Legii nr. 165/2013 şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, este neconstituţională. Mai mult, se arată că prevederile legale criticate încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, deoarece legiuitorul intervine în cursul judecăţii cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, dispunând că cererile aflate pe rolul instanţelor de judecată se soluţionează de organele administrative. În acest sens, învederează faptul că, în temeiul
Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, notificarea depusă la organul administrativ nu a fost soluţionată, astfel încât s-a adresat instanţei de judecată. Or, obligarea, în temeiul prevederilor legale criticate, la reluarea procedurii administrative ar goli de conţinut rolul puterii judecătoreşti. Desigur, alta este situaţia în privinţa cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, în privinţa cărora există hotărâri interne definitive şi irevocabile, părţile beneficiind de un proces, urmând a fi puse în executare conform
Legii nr. 165/2013. Se mai arată că, în contextul în care organele administrative nu au răspuns la notificările adresate, o nouă parcurgere a procedurii administrative încalcă principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii private. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate arătând că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, reţine că prevederile
art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretate că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv în cea de-a doua etapă pe care trebuie să o parcurgă persoanele îndreptăţite la despăgubire, care au formulat şi depus cererile în termenul legal, şi anume după recunoaşterea dreptului. În sprijinul acestei interpretări invocă faptul că prevederile
art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în continuare aplicabile şi se referă la obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie/dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării/depunerea actelor doveditoare, în vreme ce termenele prevăzute de
art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene generale destinate entităţilor învestite de lege în vederea atingerii scopului legii. Astfel, interpretarea
art. 33 din Legea nr. 165/2013 este în sensul că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit
Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013, în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcţie de numărul de cereri nesoluţionate de către aceste entităţi, termene care încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.
Legea nr. 165/2013 nu face nicio referire expresă la faptul că cererilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile privind finalizarea procesului de restituire, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute la
art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, în urma căreia se emit decizii de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul
Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Termenul prevăzut de
art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne câştigat cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013, fiind singurul termen existent la care s-au raportat cererile de chemare în judecată declanşate la acel moment, argument în susţinerea neretroactivităţii noii legi. Aplicarea retroactivă a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar echivala, pe de o parte, cu o sancţionare a persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată, în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de dispoziţiile
Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de
Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vigoare la momentul sesizării instanţelor, şi, pe de altă parte, cu obligarea acestor persoane să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior, cu anularea oricărui drept câştigat şi născut sub imperiul vechii legii. Cu alte cuvinte, prin extinderea aplicabilităţii legii noi şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor, ce au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul
Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a
Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, principiu consacrat în doctrină ca o exigenţă a principiului securităţii juridice, inerentă statului de drept. Invocă
Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care s-a statuat că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece se aplică pentru viitor, iar nu pentru trecut. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 560D/2013, consideră că sintagma "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor" cuprinsă în
art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este retroactivă. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Invocă în acest sens
Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Se mai arată că la stabilirea sferei de acţiune în timp a legii trebuie să se ţină cont atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, dar şi de siguranţa raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv de ordine publică, o abordare diferită a principiului neretroactivităţii însemnând a-i solicita subiectului de drept, încă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în ceea ce priveşte înţelegerea şi aplicarea corectă a principiului constituţional al neretroactivităţii legilor.