Astfel, dispoziţiile art. 673^1 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură ce stabilesc cadrul general privind judecarea oricărei cereri de împărţeală privind bunuri asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 673^1 din Codul de procedură civilă contravin art. 16 din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor justiţiabililor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea privind încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 20 şi 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în condiţiile în care drepturile şi interesele părţilor sunt examinate de instanţa de judecată, în cadrul unui proces civil desfăşurat cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale, iar împotriva hotărârilor pronunţate se pot exercita căile de atac prevăzute de lege - inclusiv împotriva încheierii de admitere în principiu. Cu privire la cel de-al doilea text de lege criticat, Curtea constată că autorul excepţiei critică soluţia legislativă prevăzută de dispoziţiile art. 673^8 din Codul de procedură civilă, în forma în care au fost introduse prin
art. I pct. 222 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000. Potrivit acestor dispoziţii, încheierile de admitere în principiu prevăzute de art. 673^6 alin. 1 şi art. 673^7 din Codul de procedură civilă puteau fi atacate cu apel mai înainte de pronunţarea hotărârii, dacă apelul privea stabilirea calităţii de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor supuse împărţelii. Dacă aceste încheieri nu erau atacate cu apel în ceea ce priveşte situaţiile menţionate, ele nu mai puteau fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesului. Curtea constată că dispoziţiile art. 673^8 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin
art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004, care nu a mai preluat soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei, încheierile putând fi atacate cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra fondului procesului. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, a rămas fără obiect. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Săndina Crăciun în Dosarul nr. 1.631/2005 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă. 2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2006. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA